PROBLEME LA VATRA DORNEI-ROȘU ȘI CÂRLIBABA ÎN URMA FURTUNILOR DE JOI

Biroul de Presă al Instituției Prefectului –Județul Suceava a transmis un comunicat de presă în care se arată că în zona de munte a județului Suceava, furtunile de ieri au făcut ravagii.


Județul Suceava a primit mai multe avertizări de cod galben și una de cod portocaliu de fenomene meteo periculoase, pe tot parcursul zilei de joi, 14 iunie 2018, în urma cărora au fost probleme la Vatra Dornei și Cârlibaba. Astfel, la Vatra Dornei – Roșu, la ora 18, erau avariate 8 puncte de transformare cu 589 de consumatori rămași fără curent electric. Vineri dimineață, la ora 6, toate deranjamentele au fost remediate de către echipele Delgaz Grid, iar consumatorii rebranșați la rețeaua de curent electric.
În zona Cârlibaba, după furtuna din noaptea de joi spre vineri, pe DN 18, porțiunea de drum dintre Valea Stânii și Cârlibaba, erau 10 arbori căzuți la pământ și fire electrice avariate, 8 gospodării fiind fără curent electric. Echipele Delgaz Grid sunt pe teren și lucrează la remedierea defecțiunilor. Tot la Cârlibaba, un podeț a fost înfundat, iar o gospodărie a fost inundată.
La data de 14 iunie, orele 7,35-8,35, județul Suceava a primit avertizare cod galben de averse și descărcări electrice; orele 12-13, avertizare cod galben de fenomene meteo periculoase, vizată fiind Dolhasca ; orele 13-16 – avertizare hidrologică pe râurile Suceava, Moldova Bistrița, în bazinul superior fiind anunțate creșterea debitului de apă și depășirea cotei de atenție. Tot pentru ziua de 14 iunie, între orele 13-15, a fost emis cod portocaliu de fenomene meteo periculoase, pentru localitățile Dolhasca, Forăști, Dolhești Drăgușeni. Între orele 14 și 21 s-a emis avertizare cod galben de averse – 25 litri pe mp, iar izolat 40-50 litri pe mp, ploi cu caracter torențial și grindină.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *