Prof. univ. dr. Mihai Dimian, prorector USV: Bugetul alocat pentru educație: România -3,7%, Burundi – 5%, Senegal – 5,5%, Mozambic – 6%. Despre greva profesorilor şi soluţii
Profesorul universitar dr. ing. Mihai Dimian, prorector al Universității ”Ștefan cel Mare” Suceava”, a publicat pe pagina sa de facebook un punct de vedere despre greva profesorilor, despre învățământul românesc în general, care merită să fie luat în seamă. Transcriem integral textul postat de universitarul sucevean:
Conform datelor Băncii Mondiale, ponderea cheltuielilor guvernamentale din Produsul Intern Brut pentru educaţie la nivelul Uniunii Europene este 5,1%, la nivel global este 4,3%, iar in România numai 3,7%.
Faptul că suntem fie pe ultimul, fie pe penultimul loc din UE în ce priveşte această pondere din PIB alocată educaţiei poate fi ceva cu care ne-am obişnuit şi din alte statistici dar să vedem că ţări pe care noi le considerăm din lumea a treia, precum Rwanda, Niger, Zimbabwe au mai mult decât noi, iar unele trec chiar de 5% ( de exemplu, Burundi (5%), Senegal (5,5%), Mozambic (6%). Maroc (6,8%), Tunisia (7%)), este dezarmant.
Nu mai spun că Legea Educaţiei, incă în vigoare, prevede un minimum de 6% din PIB, ce nu a fost niciodată respectat dar nici nu am încercat să ne apropiem de el, SAU că s-a semnat, de către toate partidele, un Pact Naţional pe Educaţie, incă din anul 2008, care prevedea, de asemenea, angajamentul de a aloca 6% din PIB pentru educaţie. Subliniez, pur şi simplu, faptul că şi ţările bogate şi ţările sărace reuşesc să facă un buget naţional prin care să aloce o pondere semnificativ mai mare din PIB pentru educaţie decât o face România, în timp ce noi spunem că nu reuşim să găsim fonduri la buget pentru educaţie.
După cum se poate observa, nu numai că educaţia nu este o prioritate pentru bugetul României, ci este desconsiderată printr-un astfel de buget, alocându-se probabil fonduri pentru susţinerea altor direcţii sau categorii, pe care celelalte ţări nu le consideră prioritare ci doar noi le considerăm! Dacă toate vizitele de lucru ale guvernanţilor în ţările UE nu au reuşit să conducă la cheia alocărilor de peste 6% pentru educaţie atunci nu ne rămâne decât să căutăm soluţii măcar în Burundi, Senegal, Maroc, Tunisia, şi să le implementăm pe acelea. Apoi putem să recunoaştem umili că educaţia este şi ea importantă pentru România (doar importantă, pentru că până la prioritate naţională mai e mult de lucru).
