Profesorul Ioan Prelipcean, memoria vie a comunei Horodnicul de Jos, s-a stins din viață

S-a dus repede dintre noi, în mod cu totul neașteptat, profesorul Ioan Prelipcean, de la Horodnicul de Jos. Împlinise 73 de ani și avea o sumedenie de plnuri pentru viitor. Memorie vie a comunei natale, autor a zeci de volume care au îmbogățit bibliotecile nu numai  iubitorilor de carte din zonă, din județ ori din țară, ci și din afara acesteia, dacă ne referim doar la scrierile sale despre Israel. Autor de proză, de poezie, cercetător asiduu al izvoarelor istorice în dorința de a oferi o imagine completă din punct de vedere monografic a locurilor natale, aplecat cu obiectivitate dar și cu simțământ adânc național către perioada tulbure de după al doilea Război Mondial, asupra vieții celor care s-au împotrivit venirii comuniștilor, Ioan Prelipcean a fost un intelectual de înaltă calitate al acestui colț de țară.

La începutul  verii acestui an, am avut onoarea să-mi fie invitat la emisiunea ”Povestea Vorbei”, de la Televiziunea Intermedia Suceava, alături de un alt fiu al satului Horodnicul de Jos, artistul popular Vasile Bădeliță.

Condoleanțe familiei dragului profesor Ioan Prelipcean, suntem acum triști și pentru că nu am avut și nu vom mai avea posibilitatea să facem ce-a de-a doua emisiune pe care ne-am propus-o pentru această toamnă, despre rezistența în munți a bucovinenilor ce s-au împotrivit comunismului.

Dumnezeu să vă odihnească în pace, domnule profesor!

Pe pagina de facebook a subsemnatului, Neculai Roăca, precum și pe cea a Televiziunii Intermedia Suceava puteți urmări, dacă doriți, emisiunea ”Povestea Vorbei” din 22 iunie 2019, cu invitații Ioan Prelipcean și Vasile Bădeliță, dedicată atunci cinstirii memoriei unui al fiu al satului Horodnicul de Jos, Silvestru Lungoci.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *