Programe cultural-artistice susținute de Centrul Cultural Bucovina, începând de luni, în centrul Sucevei dar și la Cetate, Muzeul Satului, Muzeul de Istorie și Hanul Domnesc, din 7 iunie

Vicepreședinte Consiliul Județean Suceava, Niculai Barbă a  anunțat declanșarea unor acțiuni prin care în municipiul Suceava vor fi derulate zilnic programe cultural-artistice pentru public, susținute de Centrul Cultural “Bucovina” .

”Pe perioada desfășurării „Zilelor Ciprian Porumbescu” din acest an am constatat un interes deosebit din partea publicului de a asista la momente artistice organizate în spații libere din municipiul Suceava.

Pornind de la acest lucru, dorim astfel să răspundem și la întrebarea pe care și-o pun mulți, “ce pot face astăzi în Suceava?”

Astfel, începând de luni, 7 iunie, în municipiul Suceava suntem deja pregătiți pentru a fi organizate zilnic, între orele 17:00 și 19:00, diverse momente cultural-artistice. Pentru început acestea vor avea loc în parcul central al Sucevei și pe esplanada Casei de Cultură, urmând ca evenimentele să fie organizate și la Cetatea de Scaun, Muzeul Satului Bucovinean, Muzeul de Istorie și Hanul Domnesc.

În acest sens vom transmite luni, la prima oră, o adresă Primăriei Suceava pentru a informa și a obține sprijin în derularea acestor programe. De asemenea, vom comunica și cu Direcția de Sănătate Publică Suceava pentru a vedea ce restricții trebuie să respectăm în ceea ce privește participarea publicului.

Evenimentele vor consta în momente de interpretare la diferite instrumente, muzică clasică sau muzică populată. În principal, aceste momente vor fi susținute de Centrul Cultural “Bucovina”.

De asemenea, pentru cei mici, intenționăm să organizăm și spectacole de teatru de păpuși, inițial în foișorul din parcul central, iar apoi în celelalte locații, după un program pe care îl vom finaliza în cursul zilei de luni, 7 iunie. Spectacolele de teatru de păpuși ar urma să aibă loc în zilele de sâmbătă și duminică, în jurul prânzului.

Am avut deja discuții cu personalități din lumea culturală a Sucevei pentru a sprijini acest amplu program. Săptămâna viitoare voi iniția și alte discuții pentru îmbunătățirea programului. Centrul Cultural “Bucovina” ar putea asigura întregul program, dar lansez o provocare în acest sens Universității “Ștefan cel Mare”, Colegiului de Artă “Ciprian Porumbescu” , Teatrului “Matei Vișniec” și tuturor celor care vor, să participe la proiect, să ne fie alături, cu idei sau cu prezentarea unui act artistic în spațiile menționate. Ne gândim ca în scurt timp astfel de evenimente să aibă loc în toate cartierele municipiului Suceava, a transmis vicepreședintele Consiliului Județean Niculai Barbă.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *