PROIECTUL “AJUTOR LA TEME” LA BIBLIOTECA JUDEȚEANĂ, ÎN AL OPTULEA AN


Beneficiarii proiectului „Ajutor la teme”, aflat în al optulea an consecutiv de desfăşurare,
sunt 40 de copii şi tineri instituţionalizaţi în trei centre de plasament sucevene: „Colţ Alb”, „Micul Prinţ” şi „Speranţa”.
Prin acordarea unor meditaţii săptămânale la 9 materii şcolare, asigurate de 57 de profesori
și studenți voluntari, s-a urmărit îmbunătăţirea șituației şcolare a elevilor, reducerea diferenţelor de şanse faţă de colegii lor, proveniţi din familii normal constituite, dar şi ridicarea gradului de încredere în forţele proprii şi stimularea potenţialului intelectual.
Monitorizarea proiectului s-a făcut săptămânal de către iniţiatoarea şi coordonatoarea
proiectului, Nicoleta Tipa de la Biblioteca Bucovinei „I. G. Sbiera”, în colaborare cu personalul celor trei centre de plasament.
La evaluarea finală s-a urmărit situaţia şcolară, copiii care au înregistrat cel mai mare progres
la şcoală răsplătind astfel eforturile profesorilor voluntari şi ale organizatorilor; aceştia vor fi
premiaţi de către Biblioteca Bucovinei în cadrul acţiunii din 15 iunie.
Proiectul vizează rezultate pe termen lung, educaţia fiind pentru orice copil punctul de
plecare în realizarea socio-profesională ca adult. Un mic ajutor, venit la momentul potrivit, poate schimba viaţa unui om. Din acest motiv, dacă avem sprijinul profesorilor, proiectul „Ajutor la teme” va continua şi în anii următori

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *