Proiectul ”Turist în Dolhești” model în turismul rural și turismul de patrimoniu

Agenţia pentru Dezvoltare Regională Nord-Est, prin Centrul Regional de Studii Nord-Est, a organizat în perioada 21-22 iunie 2019, în comuna Dolhești din județul Suceava, evenimentul de multiplicare și testare pilot a rezultatelor proiectului pe care îl coordonează: ROOTS – Instruirea IMM-urilor din turism privind turismul cultural și turismul de promovare a patrimoniului, finanțat prin Programul ERASMUS+.

În contextul acestui atelier de lucru destinat formării profesionale a antreprenorilor dornici să investească în patrimoniul cultural și de patrimoniu al României, proiectul Turist în Dolhești, care a fost premiat la Gala Patrimoniului Cultural al Moldovei de Nord-Est din decembrie 2018, la categoria Managementul Destinației, a fost selectat de ADR NORD-EST ca pilot in proiectul ROOTS, pentru creionarea strategiei de dezvoltare și promovare a turismului cultural rural în această destinație.

Obiectivul proiectului ROOTS este elaborarea și furnizarea unui curs de calitate, actualizat cu cele mai recente informații de specialitate, care să ofere managerilor companiilor active în domeniul turismului cultural un set de competențe profesionale necesare valorizării într-un mod eficient a oportunităților patrimoniului cultural din destinația turistică de patrimoniu, pentru dezvoltarea  propriei afaceri.

Lectorii evenimentului, specialiști în domeniul turismului, au elaborat analiza -diagnostic pentru destinația turistică Dolhesti și au prezentat o serie de modele de bune practici din domeniul turismului cultural implementat în zona rurală. Au luat parte la eveniment: dna Lector univ. dr. Otilia Bordeianu – Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava; dna Lăcrămioara Beilic – Manager al Asociației pentru Promovare Turistică Bucovina; dl Nicu Apostol – Manager al Agenției de Turism Rolandia și Vicepreședinte Asociația Națională a Agențiilor de Incoming din România; dl profesor Lucian Roșu – Facultatea de Geografie şi Geologie, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iași; dl Cosmin Ceucă și d-ra Andreea Fedor, membri ai echipei Iași.Travel, d-ra Viorela Chiper – Manager al Asociației Ținutul Zimbrului Târgu Neamț, precum și gazdele evenimentului, Mirela Nechita – Manager Asociația de Promovare a Văii Șomuzului și inițiator al proiectului „Turist în Dolhești” și Ana Maria Sandu, membru al asociației menționate. Evenimentul s-a bucurat de prezența jurnaliștilor Iulian Cazacu, reporter corespondent TVR, Monica Prisacaru, director Radio Viva Fm Suceava și Rudy Hodl, redactor-sef al ziarului Cronica de Falticeni.

“Pentru noi, Turist în Dolhești este un proiect foarte iubit și simbolic pentru că a arătat că o comunitate solidă cu valori culturale, naturale și istorice poate deveni un model în turismul rural și turismul de patrimoniu. Vom continua acest proiect minunat al cărui succes are la bază comunitatea. Vă mărturisesc că de doi ani, de când am demarat Turist în Dolhești, s-a creat o emulaţie extraordinară în sat. Acum, în 2019, ne pregătim să primim alți turiști, tot mai numeroși, inclusiv din străinătate. Pentru mine și echpa mea, faptul că am reușit să punem Valea Șomuzului – o regiune mai puțin cunoscută a Bucovinei – pe harta regională a României înseamnă o confirmare extraordinară. La finalul acestei atelier de lucru aplicat și de schimb de valroase experiențe, vreau să transmit că identific succesul acestui proiect cu două lucruri: spiritul de comunitate și valorizarea patrimoniului nostru cultural și istoric, al Văii Șomuzului. Turismul rural pe care îl reprezentăm noi este un turism în care eu văd deopotrivă și o terapie pentru suflet, o terapie simplă, dar cu har. Invităm toți românii să descopere sau să redescopere turismul în mediul rural, să îl aprecieze așa cum merită.”, a declarat Mirela Nechita, inițiatoarea proiectului Turist în Dolhești și Președintele Asociației pentru Promovarea Văii Șomuzului.

Coordonatorul european al proiectului ROOTS, Roxana Pintilescu, a definit acest eveniment ca “o testare pilot a rezultatelor educaționale, obținute prin proiect de către consorțiul european format din parteneri din Irlanda (Momentum), Marea Britanie (Universitatea Greenwich și Exponential Training&Asessment), Olanda (Business Development Friesland), Danemarca (European E-learning Institute), Spania (REDEX) și România (Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Est). Comunitatea dolheșteană a fost selectată ca zonă rurala pilot, fiind în etapa preliminară de lansare pe piață ca destinație turistică. Antreprenorii și viitorii antreprenori din comunitate, dornici să se lanseze în sectorul turistic, au beneficiat de o instruire pe baza modulelor de training ale proiectului ROOTS și de o analiză -diagnostic aplicată pentru identificarea elementelor de patrimoniu, cu potențial pentru implementarea, dezvoltarea și promovarea turismului, pentru fundamentarea unei strategii șicrearea parteneriatelor și rețelelor în turismul cultural rural”.

„Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Est consideră că domeniul turismului este unul din principalele acceleratoare ale dezvoltării regionale și intenționăm să sprijinim turismul prin toate mijloacele pe care le avem la dispoziție, inclusiv prin implementarea proiectelor transnaționale pe această temă, care antrenează actori cheie din întreaga regiune, atât din mediul public, cât și din mediul privat. Consolidarea unei comunități regionale puternice și conștiente de valoarea resurselor sale este scopul nostru și ne dorim ca destinația „România de Nord-Est” să devină din ce în ce mai cunoscută și căutată de către turiști din întreaga lume”, a menționat domnul Vasile Asandei, Director General al ADR Nord-Est.

Modulele educaționale realizate în cadrul proiectului amintit sunt disponibile gratuit pe website-ul www.rootsproject.eu și pe platforma e-learning www.culturalheritagetourism.training, instrumente create de consorțiul ROOTS.

Despre Asociația pentru Promovarea Văii Șomuzului:

Asociația pentru Promovarea Văii Șomuzului s-a constituit oficial în septembrie 2018, în localitatea Dolheștii Mici din comuna Dolhești (județul Suceava) și are ca obiectiv principal susținerea potențialului în turism rural, agroturism și turism cultural al ținutului Văii Șomuzului din sudul județului Suceava. Asociaţia a încheiat deja parteneriate cu mai multe asociaţii şi fundaţii care promovează turismul. În acest an comuna a găzduit primii turiști străini din istoria sa.

www.turistindolhesti.ro

contact@turistindolhesti.ro

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *