PSD Suceava a depus la Biroul Electoral Județean listele de candidați pentru alegerile parlamentare
Organizația Județeană a PSD a depus astăzi la Biroul Electoral Județean listele de candidaturi pentru Senat și Camera deputaților, la alegerile din 1 decembrie 2024.
La eveniment au fost prezenți alături de candidații social democrați pentru noua legislatură a Parlamentului României, Gheorghe Șoldan – președintele ales al Consiliului Județean Suceava, Vasile Rîmbu – primarul ales al municipiului Suceava, alți primari PSD din județ, membri ai Partidului Social Democrat.
Lista candidaților PSD pentru Senat este deschisă de președintele organizației județene a partidului, senatorul Ioan Stan, urmat de fostul subprefect Cristian Șologon, senatorul Gheorghiță Mîndruță, farmacistul Doinița Cocriș, Ciprian Muscă și Ciprian Costea.
Pe primul loc în lista pentru Camera Deputaților este se află deputatul Eugen Bejinariu, urmat de deputata Mirela Adomnicăi, avocatul bucureștean Daniel Ionașcu (PUSL), președinta Organizației de Femei a PSD Suceava, Larisa Blanari, președintele TSD Suceava, Cătălin Fediuc, omul de afaceri Florin Olaru, profesorul Matei Gabriel, doctorul Gelu Duprii, avocatul Traian Andronache, economistul Stelian Simeria, Camelia Ivan, Octavian Alexandru Cost și Lăcrămioara Gheliuc.
După depunerea listelor de candidați, în Piața Drapelului, unde s-a deplasat echipa social democrată, președintele PSD Suceava, senatorul Ioan Stan a declarat; Am venit cu gânduri bune. Vom face o campanie decentă. Avem o echipă bine constituită, avem tineri, femei și seniori, avem adevărați profesioniști. Ne-am propus să câștigăm această competiție. Vă pot spune cu toate sinceritatea că, mergând în județ, în precampanie, am fost apreciați în toate locurile și ni s-a spuns că ne vor vota. Reprezentăm un partid care nu a înghețat pensiile și nu a tăiat salariile. Oamenii au apreciat în mod deosebit faptul că anul acesta, începând din ianuarie, a fost prima mărire, marea mărire în octombrie și va urma încă o mică mărire, urmând ca de la 1 ianuarie să fie indexate pensiile în raport cu inflația. Suntem hotărâți să câștigăm. De fapt, din 2016, orice competiție parlamentară pe care am avut-o am câștigat-o. Vom fi o echipă foarte bună și vom reprezenta interesele Sucevei” a dat asigurări senatorul Ioan Stan.
Președintele ales al CJ Suceava, Gheorghe Șoldan, a făcut un apel către suceveni să fie din nou alături de social democrați la alegerile parlamentare și prezidențiale de la sfârșitul acestui an, așa cum au fost și la cele locale. ”Avem o listă foarte bună cu care ne vom prezenta în fața sucevenilor și avem nevoie de sprijinul lor și de această dată, așa cum au fost alături de noi și pe 9 iunie. Avem nevoie de sprijinul sucevenilor pentru a putea face ceva pentru județul Suceava, împreună cu domnul primar ales Vasile Rîmbu și cu cei din Consiliul Local, Consiliul Județean, cu noii primari și cu primarii care au experiență și continuitate. Știm cu toții că cel mai probabil PSD va fi în continuare la guvernare, fiindcă dacă e să vorbim astăzi, în ecuația politică nu nu se poate realiza o guvernare fără PSD. Iar dacă PSD va fi la guvernare în perioada 2024 – 2028 cu o echipă numeroasă de la Suceava vom avea mai mult investiții pentru județul nostru și pentru municipiul Suceava”.
La rândul său, Vasile Rîmbu, primarul ales al municipiului Suceava a declarat că social democrații trebuie să câștige și alegerile de la finalul acestui an pentru a avea victoria finală: „La alegerile locale a fost o victorie de etapă. Avem un 2 – 0 la pauză. Însă rezultatul nostru nu va fi concludent și eficient decât atunci când victoria se va consfinți la fluierul de final, atunci când vom avea și președintele României și majoritate parlamentară, în sensul să fim victorioși în alegeri”.