Mopan Suceava
Actualitate

Putneanca Maria Laura Negru, absolventă a Colegiului „Ștefan cel Mare” Suceava, singura decaristă a Sucevei la examenul de Bacalaureat. Rezultate după contestații

Județul Suceava are o decaristă la Bacalaureat, în urma soluționării contestațiilor.

Absolventă a Colegiului „Ștefan cel Mare” din Suceava, Maria Laura Negru, a terminat la specializarea matematică-informatică, bilingv engleză. Maria Laura vine din comuna Putna, unde a urmat cursurile Școlii Gimnaziale ”Mitropolit Iacob Putneanul”. Cu antecedente în excelența școlară, la matematică în special, dar și la celelalte materii, Maria Laura Negru a reușit încă o dată șă-i facă mândri pe cei care au format-o, de la părinți la dascăli, cât și întreaga comunitate din Putna.

Înainte de contestații, Laura a obținut 9,95 la Matematică și Informatică, evaluare pe care a contestat-o obținând nota 10, ulterior, la ambele.

***

Inspectoratul Județean Școlar Suceava a transmis statistica finală cu rezultatele obținute la examenul de Bacalaureat:

Rezultatele finale obținute de absolvenții studiilor liceale la probele scrise ale examenului național de Bacalaureat (sesiunea iunie-iulie 2024) au fost afișate astăzi, 12 iulie, în centrele de examen și pe site-ul dedicat.

În urma soluționării contestațiilor, rata de succes a crescut cu 1,9% pe ansamblul tuturor promoțiilor (de la 79,1% la 81%. Rata de promovare la nivel național este 78,2%.

Pentru promoția curentă, rata de reușită este 84,2% (3855 candidați), iar pentru promoțiile anterioare – 40,11% (144 candidați).

Astfel, după evaluarea contestațiilor, se înregistrează 3999 candidați promovați, cu 96 candidați mai mult, comparativ cu rezultatele inițiale (3903 candidați). Dintre aceștia, 697 au obținut medii între 6-6,99,  823 au obținut medii între 7-7,99, 1252 au obținut medii între 8-8,99, 1226 au obținut medii între 9-9,99, iar 1 candidat a obținut media 10, de la Colegiul Național ”Ștefan cel Mare” Suceava.

937 candidați nu au promovat.

181 candidați au absentat, iar 1 candidat a fost eliminat pentru tentativă de fraudă.

Au fost depuse 1937 contestații (limba și literatura română 868, proba obligatorie a profilului 541, proba la alegere a profilului și specializării 610). După evaluarea lucrărilor contestate, au fost modificate 914 medii finale, 668 prin creștere și 246 prin scădere.

A doua sesiune de examen se va desfășura în perioada 8 – 30 august, fiind precedată de etapa de înscriere (15 – 22 iulie).

Captura foto Laura Negru – Televiziunea Intermedia Suceava

 

 

 

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *