Racla cu Sf. Moaşte ale Sfântului Vasile cel Mare poposesc în Straja Bucovinei, în parohia „Sfinții Împărați Constantin și Elena, începând cu 20 mai. Programul sfintelor slujbe

Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților anunță că Moaștele întemeietorului filantropiei creștine, Sf. Vasile cel Mare, vor poposi în Straja Bucovinei

Articolul apărut sub semnătura preotului Constantin Oprea prezintă specialul eveniment și programul sfintelor slujbe:

 ”O frumoasă tradiție împământenită în parohia „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din localitatea bucovineană Straja, este ca la hramul bisericii să se organizeze  un moment duhovnicesc adresat credincioșilor prin aducerea spre închinare a unor sfinte odoare ale Bisericii noastre stămoșești.

În  acest an, bucuria sărbătorii va fi încununată de prezența în parohia noastră a raclei cu Sf. Moaşte ale Sfântului Vasile cel Mare aduse de la Mănăstirea Sfinții Trei Ierarhi din Iași, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte CALINIC, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, cu acordul Preafericitului Părinte DANIEL, Patriarhul României și al Înaltpreasfinţitului Părinte TEOFAN, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei.

Aceste Sfinte Odoare vor poposi în biserica parohiei STRAJA II timp de 3 zile: 20 MAI – 23 MAI 2021.

Bucuria va fi deplină prin participarea la sfintele slujbe de la parohia noastră după următorul program:

Prin rugăciunile ce se vor înălța către Dumnezeu prin mijlocirea Sf. Vasile cel Mare și a Sf. Împ. Constantin și Elena, nădăjduim în împlinirea cererilor spre folos ale tuturor celor care cu credință și cu dragoste își vor pleca genunchii în „catedrala de lemn din Straja Bucovinei”.

JOI, 20 MAI 2021
ora 17:00 – întâmpinarea Sf. Moaște și a delegației Măn. Sf. Trei Ierahi;
ora 17:30 – Acatistul Sfântului Ierarh Vasile cel Mare;
ora 18:00 – Slujba Vecerniei și a Litiei în cinstea hramului bisericii;

VINERI, 21 MAI 2021
ora 07:30 – Slujba Utreniei Sf. Împ. Constantin și Elena;
ora 09:00 – Acatistul Sf. Împ. Constantin și Elena;
ora 09:30 – Sfânta Liturghie în sobor;

SÂMBĂTĂ, 22 MAI 2021
ora 08:00 – Acatistul Sfântului Ierarh Vasile cel Mare;
ora 08:30 – Sfânta Liturghie cu pomenirea celor adormiți;
ora 18:00 – Slujba Vecerniei și a Litiei;

DUMINICĂ, 23 MAI 2021
ora 07:30 – Slujba Utreniei Duminicii a IV-a după Paști;
ora 09:00 – Acatistul Sfintelor Paști;
ora 09:30 – Sfânta Liturghie;
ora 16:00 – Plecarea Sfintelor Odoare și a delegației spre Iași;”

 Sursa foto și text: https://www.arhiepiscopiasucevei.ro/viata-bisericii/moastele-intemeietorului-filantropiei-crestine-sf-vasile-cel-mare-vor-poposi-straja?fbclid=IwAR22P7RG93PuCtL7R8FuzeNHC38tkNouEaGmwPfmQsBQZpH6-Ci2lWq47L8

 

Please follow and like us:

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *