Rădăuțean reținut după ce a încălcat ordinul de protecție cerut de soție, a intrat pe geamul locuinței, hotărât să dea foc la casă
Ieri înainte de amiază, la sediul Poliției Municipiului Rădăuți s-a prezentat o femeie care a formulat plângere împotriva soțului ei, Liviu I., care nu a respectat ordonul provizoriu de protecție emis cu o zi înainte.
Acesta a spart un geam de la casă, a intrat în interior și a aruncat cu benzină, după care a ieșit la balconul casei amenințând că va da foc.
La fața locului s-au deplasat mai multe echipaje de poliție, și totodată s-a solicitat deplasarea la fața locului a unui negociator din cadrul IPJ Suceava.
După intervenția polițiștilor rădăuțeni și a negociatorului din cadrul IPJ Suceava, Liviu I. a renunțat la gestul extrem.
Bărbatul agesiv este căsătorit de 24 de ani cu D.I. și au locuit o perioadă împreună. La data de 23.03.2022, împotriva lui Liviu I. a fost emis ordin de protecție provizoriu, acesta fiind obligat să păstreze o distanță de 50 de metri față de soție și locuința acestora din municipiul Rădăuți.
În noaptea de 24/25.03.2022, în intervalul orar 05:00-20:00, femeia a fost amenințată cu acte de violență, prin mesaje text, de către soțul ei, amenințări de natură să-i inducă acesteia o stare de temere
La data de 25.03.2022, în jurul orelor 11:50, Liviu I. a fost găsit de lucrătorii de poliție, pe balconul casei de pe strada Bucovinei, încălcând astfel măsura de a păstra o distanță de 50 de metri față de imobil, emis de Poliția municipiului Rădăuți.
Prin ordonanța organului de cercetare penală al poliției judiciare din cadrul Poliției municipiului , avizată de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți, s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de Liviu I., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „amenințare”, și „încălcarea de către persoana împotriva căruia a fost emis un ordin de protecție provizoriu”.
S-a dispus reținerea acestuia, pentru o perioadă de 24 de ore, fiind introdus în arestul IPJ. Astăzi urmează să fie prezentat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuți pentru luarea unei măsuri preventive.