Mopan Suceava
Actualitate

Rădăuțeancă băută la volan, oprită de polițiști după ce a izbit două mașini pe Strada Topliței

Vineri pe la amiază, polițiștii rădăuțeni au fost sesizați despre faptul că o șoferiță băută a intrat cu mașina într-un șanț de pe strada Topliței din localitate.

La fașa locului, polițiștii au constatat că Roxana B., localnică, pe când conducea un autoturism Volvo, ajungând în  dreptul restaurantului Heraldic, a acroșat cu partea lateral-dreapta un automobil Toyota, parcat pe partea dreapta, fiind sens unic, provocându-iavarii.

După eveniment femeia și-a continuat deplasarea către str. Iraclie Porumbescu, acroșând alt autoturism care se deplasa în aceeași direcție, condus de un bărbat din municipiul Rădăuți, provocând un alt accident rutier cu pagube materiale.

Întrucât Roxana B. emana halenă alcoolică, a fost testată cu aparatul etilometru, rezultând o valoare de 0,90 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Aceasta a fost condusă la Spitalul Municipal Rădăuți în vederea recoltării de probe biologice.

Aici ea a refuzat testarea cu aparatul DRUGTEST, dar i-au fost recoltate probe de sânge și urină în vederea stabilirii cu exactitate a substanțelor psihoactive din organism.

Femeia s-a ales cu dosar penal  săvârşirea infracţiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, fiindu-i suspendat permisul de conducere până la definitivarea cercetărilor.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *