Râul Suceava, ”poluat” cu zer, la Vicovu de Sus

Joi 23 ianuarie, înainte de ora 13.00 un cetățean din Vicovu de Sus a semnalat prin 112 că un tractor varsă zer în râul Suceava.

Cu ocazia investigațiilor efectuate de polițiști a reieșit că la aceeași dată, în jurul orelor 1230, Dumitru Ș., de 58 de ani, din orașul Vicovu de Sus, s-a deplasat cu tractorul marca Eurotrac, având ataşată o vidanjă, de pe strada Calea Cernăuţi din localitate, transportând zer de la firma S.C. Prodlact S.R.L., pe care a deversat-o în râul Suceava.

În cauză s-a solicitat intervenţia lucrătorilor specializaţi din cadrul Gărzii de Mediu Suceava şi a Apelor Române, iar aceştia s-au deplasat la locul producerii evenimentului. În urma constatărilor efectuate de către lucrătorii specializaţi, urmează a se lua măsura sancţionării contravenţionale faţă de persoana juridică firma Prolact S.R.L.

Totodată, s-a stabilit că tractorul nu era înmatriculat, fapt pentru care s-a întocmit dosar de cercetare penală cu privire la infracţiunea de „conducerea unui vehicul neînmatriculat”.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *