Războiul? Atât de departe ieri, azi atât de aproape. Un erou de război
Nu știm ce se va întâmpla în viitoarele ore, darmite în următoarele zile. România a intrat in iureșul conflictului declanșat astă noapte de Vladimir Putin și sfetnicii săi. Mai repede decât se aștepta, atunci când un avion de luptă ucrainean a fost surprins în sațiul aerian românesc și a aterizat însoțit, la Bacău.
Până când pilotul ucrainean va explica ce l-a determinat să zboare pe deasupra României, vedem știri dintre cele mai alarmante din țara vecină.
Acum trei zile comentam cam în acest fel situația, nu în ziar, ci pe pagina de socializare:
Mă uit și eu prin vecini, pe facebook. Cumva neașteptat, foarte puțini îi iubesc pe ucraineni, acum când le e greu voinicilor lui Taras Șevcenko. Nici Rusia nu este iubită dar Putin este nițel detestat dar și nițel admirat. E țar de-acuma, are cărți mari în mână.
Biden, moșneagul, e cu un picior în groapă.
Europa nu mai contează, cei de la Bruxelles au îngropat-o în hârtii.
Macron e cât o grindică, sub rochia matusalemicei neveste.
Cancelarul nou al Germaniei ar vrea și n-ar vrea să se bată cu rușii, fiindcă n-are gaz.
Boris acela, primul ministru al Marii Britanii, cu căpița de fân pe cap, face pe deșteptul și apoi mai trage câte un chef în mijlocul pandemiei.
Nici măcar cei aflați la guvernarea bravei Românii nu au o soluție: Iohannis e neamț, Ciucă e general cu doctorat fabricat. Toți sunt varză.
Aceste opinii erau extrase din comentariile altor parteneri de conversație pe rețeaua de socializare, cosmetizate nițel, numai de dragul fluenței limbajului.
Atunci credeam că sunt inspirat, produc și eu o glumă de facebook, să fiu luat în seamă. Acuma cred că nu mai e loc de caterincă.
Suntem mici, nu știm mai nimic din ce se întâmplă dincolo de granița noastă, stăpânii lumii democratice s-au adunat iar, să facă ședințe, să ia decizii. Avem garanții de securitate dar habar nu avem ce se va întâmpla mâine. România e pregătită să preia milioane de refugiați, face și planuri de încorporare a tinerilor apți, acum rezidenți prin cluburi. Spitalul județean are scenariu pentru îngrijirea răniților din noul conflict militar. Oamenii comentează, se îngrijorează, își aduc aminte de lucruri vechi, aflate de la bunicii care au trăit războiul și vremurile groaznice care au urmat.
Nu știu dacă este potrivit sau nu, dar am decis să adaug aici și o scurtă povestioară, trăită, nu inventată de amorul conversației:
Un erou de război
Acum peste 25 de ani, în Tahana Merkazit ( autogara veche) din Tel Aviv.
Sâmbăta, doar acolo erau deschise crâșmele. Aud voci românești la o terasă. Mă bag în vorbă.
Că de unde sunt, la ce firmă lucrează, pe care șantier.
Moldoveni frate! Îmi răspunde un bărbat impunător, și la voce și la trup. Sunt fierar betonist, sudor și dulgher. Hai să ne pupăm! Alioșa ia zece șekeli, cumpără-i o bere fratelui nostru!
De unde zici că ești? Din Suceava? Ștefan cel Mare! Domnul sfânt al nostru! Stai să te strâng în brațe! Au, am un junghi de la o schijă într-o coastă. N-am scos-o, e din război.
Care război? întreb.
Cum nu știi frate? Din Transnistria frate. Război pe bune! Mitraliere, obuze, grenade. Uite aici, se simte schija în coastă, pipăie.
A fost greu, îndrăznesc a spune. Rușii erau răi, voi vă apărați țara.
Frate, dacă vrei să mă crezi, rușii ne plăteau bine… Alioșa! Hai cu berea ceea că moare fratele de sete.
Și pentru că am folosit o fotografie emblematică, cu Vladimir Putin în mijlocul tinerilor soldați: Câți copii ca aceștia se vor întoarce pe catafalc acasă, câți părinți vor plânge în zadar de azi înainte?
