„Reading for pleasure”, provocare de lectură în limba engleză, la Biblioteca Bucovinei ”I.G. Sbiera”

Biblioteca Bucovinei „I. G. Sbiera”, prin Secţia împrumut pentru copii, anunță încă un proiect destinat celor mici și nu numai, pentru perioada vacanței de vară.

Biblioteca Bucovinei şi-a propus ca şi prin acest proiect să depăşească tiparul clasic al

unei biblioteci publice şi să devină mai vizibilă în viaţa utilizatorilor săi, lansând o provocare la lectură iubitorilor limbii engleze, ale căror cunoștințe sunt la nivelul B2 (upper-intermediate).

”Fiecare participant va primi pentru împrumut câte două cărți şi va completa fișele autorilor și cărţilor, urmând ca, după vacanța de vară, să ne întâlnim cu toții pentru a împărtăși bucuriile lecturii de  plăcere. Cu siguranță vom avea pregătite și câteva surprize…

Prin acest proiect urmărim ca utilizatorii secţiei să descopere autori clasici și contemporani pentru copii și adolescenți, să se cunoască între ei, având un hobby comun, și să capete încredere pentru a citi și  alte cărți în limba engleză.”, se arată într-un comunicat de presă transmis de Biblioteca Bucovinei.

Înscrierea are loc la Secția împrumut pentru copii a Bibliotecii Bucovinei „I. G. Sbiera”, situată în corpul A, la etajul I.

Pentru mai multe informații, potențialii participanți pot suna la nr. de  telefon  0330401548/0330401549, interior 22.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *