RECORD DE VIZITATORI LA EDIŢIA DIN ACEST AN A FESTIVALULUI DE ARTĂ MEDIEVALĂ „ŞTEFAN CEL MARE”. APROAPE 26000 DE VIZITATORI AU INTRAT ÎN CETATEA SUCEVEI ÎN CELE PATRU ZILE DE FESTIVAL

A XII-a ediţie a Festivalului de Artă Medievală „Ştefan cel Mare”, cea mai importantă manifestare cultural-turistică a municipiului reşedinţă de judeţ, s-a încheiat aseară în ropotele de aplauze a mii de oameni care au ales să participe la spectacolele oferite de ultima zi a festivalului.
Ediția din acest an a festivalului a adus în faţa publicului spectator un numărul impresionant de trupe şi de artişti participanţi, aproape 500 de artişti, din ţară dar şi din Serbia, Ungaria, Turcia, Ucraina, Slovacia care au încântat publicul cu spectacole deosebite de dansuri, spectacole cu foc şi lasere, cai, pantomimă, şcoli de lupte, comedia dell’arte, teatru şi concursuri pentru copii, muzică medievală, tir cu arcul, păsări de vânătoare, ateliere de gastronomie medievală, de artă textilă, fierărie, pielărie, dulgherie, caligrafie, ateliere de magie, animații medievale.
Pe parcursul celor patru zile, între 16 – 19 august 2018, aproape 26.000 de vizitatori au ales să trăiască atmosfera medievală redată prin spectacolele celor 500 de cavaleri, domniţe, scutieri și oșteni, meșteșugari, menestreli, comedianți şi mânuitori de focuri care au animat Cetatea de Scaun a Sucevei, unde organizatorii le-au făcut mare poftire ca să petreacă perioade de trai liniștit, cu scene domestice, cu muzică și dansuri, cu ritualuri medievale, cu ritualuri magice sau cu momente de tensiune, de pregătire pentru luptă și confruntare între cavaleri.
La închiderea oficială care a avut loc aseară, la ora 19, în şanţul de apărare al Cetăţii de Scaun a Sucevei, organizatorii, Muzeul Bucovinei, Consiliului Judeţean Suceava şi Primăria Municipiului Suceava, au mulţumit publicului participant dar şi trupelor de artişti din ţară şi din străinătate şi au dat asigurări că festivalul va continua, invitând publicul să participe şi la ediţiile viitoare.

Please follow and like us:

8 comentarii la „RECORD DE VIZITATORI LA EDIŢIA DIN ACEST AN A FESTIVALULUI DE ARTĂ MEDIEVALĂ „ŞTEFAN CEL MARE”. APROAPE 26000 DE VIZITATORI AU INTRAT ÎN CETATEA SUCEVEI ÎN CELE PATRU ZILE DE FESTIVAL

  • 20 august 2018 la 13:03
    Permalink

    Asta este însă doar,așa,un fel de hors d’oeuvre,o gustărică… Adevăratul festival cu irizări etnice de natura celor sugerate de dvs. abia urmează,adecă va fi un festival în care nu bulendrele adunate cu furca de pe la cine știe ce third-hand aflat in lichiadre de stocuri vor lua fața publicului ca produse artistice medievale,nu,va fi ceva palpitant,in care spiritul va fi excitat cu produse specifice,cu zgomote,cu bere cât încape,cu fumuri,gunoaie,multe gunoaie,cu ziduri micționate dușmănos,că doar n-o să iasă tonele de bere din incintă…Numa’ să-și încordeze Andi arcul pe drumul de costișă ce aduce bejenarii ardeleni spre Bucovina prin pasul Tihuța și,în general,să se încordeze și celelalte coarde și hoarde…Și să ia frumușel tributul anual de la CJ Suceava +alte haraciuri,ciubucuri și peșcheșuri,dacă vor să ne oprim numa’ la zidurile de incintă…
    Mai aveți această inefabilă onoare cca 3 ani,cam așa,până se pensionează ctitorul,cu excepția situației fericite în care ar mai obține o derogare, din stocul de derogări pentru lăutari.

    Răspunde
    • 22 august 2018 la 7:20
      Permalink

      Razvan este cine este, stim asta, un produs, chipurile, al emanciparii societatii umane, o proba de optimism omenesc fara margini, iluzoriu ca si egalitarismul comunist, si in egala masura o proba de superficialitate umana fara margini, pentru ca totusi salturile cu arderea etapelor nu duc, s-a dovedit, unde dorim. Razvan este doar o metafora literara si un experiment intelectualist si nerealist, ca multe altele care s-au facut in istorie.
      Dar cine si ce este este Vidra aici? Asta esta intrebarea!

      Răspunde
  • 20 august 2018 la 19:04
    Permalink

    De razvan si vidra imi mai aduc aminte ca am facut si eu treapta intai de liceu, dar in rest umblati cu prea multe dedesubturi pe care eu nu le cunosc. Adica ce gunoaie, va referiti la ceea ce ramane după ce canta muzicienii în sant? Tribut, haraci, ciubuc, peschesuri astea sunt de la turci. Adica acest Andi, cine o fi el, este turc din bistrita? Ca daca era morosan venea peste Prislop. Berea este normala la festivaluri, iar daca bei bere trebuie si un mic-doi și pe urma te duci la dos, la colt, la intuneric, unde naiba sa golesti beșica? Se pensioneaza ctitorul, naiba intelege! D. Ursu este om tanar si energic, cum sa se pensioneze? Iar de pățit ceva cum sa păteasca, fereasca Dumnezeu, merita respectele noastre. Am auzit ca a avut cândva ceva probleme pe la un muzeu din Neamț în tinerețe, dar d. flutur ține la el ca la ochii din cap si are de ce, ca-i face multe actiuni si ii face cinste. Asa ca nu înțeleg. Dar nici nu am cine știe ce pretentii. Eu nu ma bag in gustul oamenilor.

    Răspunde
  • 6 septembrie 2018 la 5:49
    Permalink

    Domnu Rosca, te-am intrebat franc bărbătește ca la gicuv daca nu mai vrei sa comentez aici și matale nu mi-ai raspuns iar eu am inteles din asta ca nu te deranjeaza ce spun eu. Dar uite ce constatare interesanta fac eu! La articolul de mai sus scrie ca ar fi 5 comentarii aici sub el, dar in realitate sunt numai patru. Pe unul nai vrut matale sa-l postezi, l-ai sters dar ai uitat sal scoti din inventar si te-ai dat de gol. Adica matale cenzurezi comentatorii fara sa le spui asta. Nui ok, pentru ca asta inseamna sa inseli cititorii. Ii faci sa creada ca au la dispozitie adevarul, ceea ce cred si gandesc ei si de fapt nu-i asa. Imi pare rau. N-ai nici o scuza iar explicatiile nu conteaza.

    Răspunde
    • 6 septembrie 2018 la 6:58
      Permalink

      Am înțeles ce nu-ți place ”matale”. Fă-mi ”matale” rogu-te o listă cu ce îți place și vom face efortul de a ne conforma.

      Răspunde
  • 7 septembrie 2018 la 6:43
    Permalink

    Păi este destul de clar ce nu-i place omului. Cum nu vă place dv. ”matale”, omului nu-i place ceeea ce nu poate să placa nimănui: cenzura. Mai mult, cenzura facută fățiș, fără perdea. Într-adevăr, cifra anunțata a comentariilor este mai mică, așa cum a observat d dl Galan, decât numărul comentariilor postate. Poate că ați vrut chiar să atrageți atenția că nu postați orice. Mă rog. Aș vrea să vă comunic însă punctul meu de vedere că este posibil ca dv. să vă fi pierdut într-un sofisticat calcul prost. Este adevărat că aveți sau puteți și chiar trebuie să aveți rațiuni proprii în a gestiona ziarul privat online pe care l-ați deschis și care este intreprinderea, cheltuiala si afacerea dv. Dar nu uitati nicio clipă că în ultimă instantă ziarul dv. este numai și numai ceea ce cititorii lui îl fac să fie! Daca aveti obligații de a apăra sau de a menaja pe unii si pe alții, apărați-i și menajați-i. Dar nu vă sfătuiesc să o faceți cenzurând opinii fie ele si aspre, neverificate, anonime. Cititorul dv., chiar și cel care nu se apucă să scrie comentarii, se va retrage încet-încet din joc și veți avea de pierdut. Când nu veți mai avea destui cititori, nu veti mai avea nici solicitări din partea celor care se doresc apărați sau menajați. Solutia este să dați drumul la comentarii să să dați drumul si la apărari scrise, la argumente, la date care să combată explicit, în dialog, eventualele comentarii mincinoase, răutăcioase, ”peiorative”. Un ziar este o discuție, nu un monolog. Valoarea lui vine din numărul participanților la dezbatere. Cenzura, închiderea gurii în felul acesta este pumn în dinți, adică faliment! Repet, pentru că, de fapt, venitul ziarului îl asigură nu protejatul care sponsorizează sau plătește publicitate, ci măria sa cititorul intrat în dialog. Grija dv. trebuie să fie orientată în totalitate spre măria sa cititorul. Protejatul și sponsorul sunt gropi mascate în mersul dv. prin jungla asta. Ei vin în genunchi dacă cititorul vă sprijină sau pleacă, vă intorc spatele, dacă cititorul vă părăsește. Atenție!

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *