Mopan Suceava
EducatieEvenimente

Regal artistic al elevilor de la CN „Eudoxiu Hurmuzachi”: vernisaj de pictură, muzică clasică și jazz

Marți, 28 mai, la Galeriile de Artă “Traian Postolache” din Rădăuți, elevi și profesori de la Colegiul Eudoxiu Hurmuzachi s-au reunit într-o variată manifestare artistică.

Astfel, Cristian Vlădeanu, din clasa a X-a E, îndrumat de doamna profesoară de arte plastice Ioana-Irina Ducra, a susținut vernisajul expoziției “Picturi ale sufletului și minții”, iar în deschidere, ca o completare a manifestării culturale prin interpunerea muzelor artelor, elevii Rareș Alexandru Calancea și Vlad Petru David au interpretat muzică clasică și jazz, la pian și saxofon.

Prezentarea vernisajului a fost moderată de prof. Ioana Ducra Ioana, dir. adj. Luminița Lăzarescu, înv. Liliana Calancea și prof. Mihai Ignea.

Pe simeze au fost expuse lucrări inspirate de cultura și mitologia japoneză, iar elementele ce conexează lucrările într-o simbioză artistică sunt contrastul, culoarea și lumina. Cristian a descoperit bucuria de a picta încă de mic copil, parinții susținându-l în vederea dezvoltării laturii sale artistice. Talentat și în artă  narativă, Cristian a promis, în încheierea evenimentului, că va reveni și cu o lansare de carte în limba engleză. Conducerea colegiului îl felicită pe  talentatul elev artist și îi urează mult succes în toate proiectele artistice, transmit reprezentanții prestigiosului colegiu rădăuțean.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *