REPARAȚIILE DE PE STRĂZILE BOGDAN VODĂ ȘI MIHAIL SADOVEANU STAGNEAZĂ, CELE DE LA PIAȚA BURDUJENI ȘI DE LA CIMITIRUL PACEA VECHI SUNT ÎN GRAFIC
Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, a inspectat în cursul zilei de luni investițiile aflate în derulare din oraș. El consideră că lucrările demarate se încadrează în graficul stabilit, într-o bună parte. ”Am verificat în cursul zilei de astăzi o parte din investițiile municipalității, aflate în curs de derulare. Clădirea pieței Burdujeni a prins contur, lucrările merg bine, iar până în luna septembrie sperăm să fie gata. La gardul de la Cimitirul Pacea Vechi, lucrările sunt conform graficului, în luna august urmând a fi finalizate” a transmis primarul Lungu. Edilul șef al municipiului reședință de județ a arătat că, din nefericire, nu se poate spune același lucru despre stadiul derulării lucrărilor de pe strada Bogdan Vodă, unde constructorul nu lucra. ”Fac un apel public firmei care a câștigat licitațiile aferente reparațiilor de pe străzile Bogdan Vodă și Mihail Sadoveanu, și care a primit din partea primăriei Ordinul de începere a lucrărilor, să respecte graficul de execuție al asfaltării acestor două străzi de pământ”, a transmis primarul Ion Lungu.