Reprezentanții Asociației Institutul Bucovina au participat la două evenimente organizate de rețeaua europeană SFE CEFEC în Lituania, în sectorul economiei sociale “verzi”

În perioada 24-27 mai 2022, o delegație formată din președintele Asociației Instititul Bucovina, Petru-Vasile Gafiuc, Marian Dascălu – vicepreședintele asociației și coordonator proiecte FSE/EEA, Cristina Voinea – consilier vocațional și Mihai Tudor – formator, a participat la cea de-a doua ediție a Academiei Social Firms Europe CEFEC și la cea de-a 36-a Conferință Anuală a aceleiași rețele, ambele organizate în orașul Šiauliai din Lituania.

Deschiderea oficială a programului Academiei a avut loc marți, 24 mai, cu primirea invitaților de către Secretarul General al SFE CEFEC, Felicitas Kresimon, care a prezentat un scurt istoric al rețelei și modelul cooperativelor sociale pe care îl promovează. Organizația ZISPB din Lituania, unul dintre partenerii implicați în implementarea proiectului SEPAL (Dezvoltarea unei Platforme de Angajare prin Ucenicie), unde Asociația Institutul Bucovina este partener principal, s-a numărat printre organizatorii evenimentului, iar astfel, 12 NEETs înscriși în proiect au luat parte la aceste activități.

Timp de 4 zile, tinerii, cu vârste cuprinse între 18 și 29 de ani au lucrat în cadrul a 6 grupe mixte, formate din participanți din cele 5 țări vizate de proiectul SEPAL: România, Spania, Polonia, Grecia și Lituania. Pe principiul „Go Green & Social, atelierele de lucru au fost susținute de antreprenori specializați în economia socială verde (“green economy”), care au vorbit despre patru tematici distincte: reciclarea lemnului, refolosirea componentelor din procesele IT, reciclarea textilelor și împuternicirea femeilor și nu în ultimul rând, afacerile “verzi” și neutralitatea CO2. Pe de altă parte, grupul mentorilor, din care a făcut parte și președintele Asociației Institutul Bucovina, a coordonat cele 6 grupe pentru o sesiune de brainstorming cu privire la idei de business-uri “verzi”, care mai apoi au fost dezvoltate după un șablon  de lucru.  

În cele din urmă, la sfârșitul academiei, au fost premiați câștigătorii competiței SFE CEFEC Award 2022, organizația Özel Gereksinimli Gençler Kooperatifi din Turcia și Atelier Fără Frontiere din București, pentru cel mai bun model de întreprindere socială.

Din programul activităților nu a lipsit nici cea de-a 36-a Conferință Anuală a Social Firms Europe CEFEC, organizată tot în colaborare cu ZISPB, în orașul Šiauliai. Obiectivul evenimentului, desfășurat pe parcursul zilelor de 25, 26 și 27, a fost acela de a crește nivelul de cooperare și networking pentru sporirea economiei sociale în Europa, precum și sprijinirea organizațiilor „verzi” înființate în țări mai puțin dezvoltate din acest punct de vedere. Printre membrii SFE CEFEC care au luat cuvântul la eveniment s-au numărat:

  • Felicitas Kresimon, secretarul general al rețelei SFE CEFEC, care a vorbit despre “Antreprenoriatul Social ca soluție la problemele economice, sociale și culturale”;
  • Athina Fragkouli, membru fondator SFE CEFEC și reprezentant al organizației KoiSPE Diadromes (partenerul grec din proiectul SEPAL), care a susținut un workshop intitulat “Pași necesari pentru integrarea pe o piață deschisă”;
  • Petru-Vasile Gafiuc, membru SFE CEFEC și președinte al Asociației Institutul Bucovina – discurs despre serviciile suport pentru angajare destinate tinerilor NEETs și întreprinderi sociale “verzi”;
  • Richard Mehmed, de la Community Wood Recycling (Marea Britanie) – despre abilitățile și competențele necesare pentru înființarea unei întreprinderi sociale.

Participanții au fost întâmpinați de Egidijus Elijosius, viceprimarul orașului Šiauliai, care a subliniat importanța sprijinirii tinerilor NEETs pentru acces pe piața muncii, moment urmat de lansarea lansarea celor 7 ateliere de lucru pregătite pentru invitați.

Pentru mai multe informații despre aceste evenimente, persoana de contact din cadrul Asociației Institutul Bucovina este Petru Vasile Gafiuc – președintele organizației, tel: 0230.524.128, e-mail: info@bucovinainstitute.org. De asemenea, vă invităm să vizitaţi pagina noastră de Facebook: http://www.facebook.com/i.bucovina şi website-ul www.bucovinainstitute.org, unde sunt postate cele mai recente activități.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *