Mopan Suceava
Actualitate

Restricții de trafic în municipiul Suceava, pe 30 noiembrie și 1 decembrie, de Ziua Națională

Directorul executiv al Poliției Locale Suceava, Ovidiu Doroftei, a anunțat că în data de 30.11.2023 și 01.12.2023, în municipiul Suceava, pe Str. Ștefan cel Mare și Str. Ana Ipătescu, va avea loc ceremonialul militar organizat cu prilejul aniversării Zilei Naționale a României.

De aceea,circulația autovehiculelor, inclusiv autospeciale cu regim prioritar, va fi interzisă pe sectorul de drum cuprins între intersecția B-dul 1 Mai cu Str. Mihai Viteazul ( Policlinică) și intersecția Str. Ana Ipătescu cu Str. Petru Rareș și pe Str. Nicolae Bălcescu după cum urmează:

– 30.11.2023: interzicerea circulației pe sectorul de drum sus menționat în intervalul orar 0900-1400 ;

– 01.12.2023: interzicerea circulației pe sectorul de drum sus menționat în intervalul orar 0800-1600.

Din direcția Ipotești traficul auto va fi deviat de pe Str. Mitropoliei (zona Hotel Balada) pe Str. Tudor Vladimirescu – Str. Tipografiei – bandă dedicată pe sensul opus de mers Str. Ana Ipătescu – Str. Ștefan cel Mare – intersecția cu Str. Mihai Viteazul (Policlinică).

Pentru direcția Ipotești poate fi utilizat traseul intersecția B-dul 1 Mai cu Str. Universității (Areni) – Str. Alexandru cel Bun – Str. Samuil Isopescu – intersecția cu Str. Mitropoliei (Uzină).

Pentru direcția Burdujeni pot fi utilizate: B-dul 1 Mai, Str. Universității, B-dul George Enescu, Str. Mărășești, Str. Mihai Viteazul, Str. Petru Rareș.

Poliția locală Suceava a transmis și o hartă în care  sunt prezentate aceste restricții de trafic.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *