Restricții și măsuri la Solca și Dorna Arini ca urmare a creșterii numărului de cazuri pozitive COVID-19
În ședința de lucru a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență al județului Suceava, convocată azi, 20 octombrie 2020, de către prefectul județului Suceava, Alexandru Moldovan, la care au participat ca invitați managerul Spitalului Județean de Urgență Suceava, dr. Alexandru Calancea, managerul Spitalului suport Covid Radăuți, Traian Andronachi și managerul general al Serviciului Județean de Ambulanță Suceava, dr. Alexandru Lăzăreanu a fost pusă în discuție reanalizarea scenariilor de funcționare pentru toate unitățile de învățământ din județul Suceava, începând cu data de 20.10.2020, ca urmare a contextului epidemiologic actual de la nivelul județului.
Luând în considerare situația prezentată de către D.S.P. Suceava, propunerile fundamentate ale specialiștilor epidemiologi din cadrul structurii de sănătate publică, statisticile zilnice privind incidența cazurilor pozitive COVID-19 la nivelul fiecărei unități administrativ-teritoriale din județul Suceava la mia de locuitori, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a adoptat Hotărârea nr. 47 din data de 20.10.2020, prin care s-au stabilit următoarele măsuri:
- Se modifică Scenariile de funcționare pentru Școala Gimnazială Dorna Arini – cu structurile arondate, începând cu data emiterii prezentei hotărâri, conform tabelului următor:
Nr. crt. |
Denumire unitate de învățământ (PJ) |
Scenariul stabilit în consiliile de administrație |
Observații |
1. |
Școala Gimnazială Dorna Arini |
Scenariu roșu S3 |
Incidența ridicată la nivelul unității administrativ-teritoriale |
- Purtarea măștii de protecție, astfel încât să asigure nasul și gura, este obligatorie pentru persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spațiile publice deschise, începând cu data de 21.10.2020, ora 08.00, în următoarele unități administrativ-teritoriale: orașul Solca și comuna Dorna Arini.
- Organizarea și desfășurare activităților în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte este interzisă, începând cu data de 21.10.2020, ora 08.00, în următoarele unități administrativ-teritoriale din județul Suceava: orașul Solca și comuna Dorna Arini.
- Activitatea cu publicul al operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor este interzisă, începând cu data de 21.10.2020, ora 08.00, în următoarele unități administrativ-teritoriale din județul Suceava: orașul Solca și comuna Dorna Arini.
- Activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau a altor unități de cazare este permisă doar pentru persoanele cazate în cadrul acestor unități, începând cu data de 21.10.2020, ora 08.00, în următoarele unități administrativ-teritoriale din județul Suceava: orașul Solca și comuna Dorna Arini.
Anexa Hotărârii numărul 46/ 19.10.2020 se regăsește la următorul link
https://sv.prefectura.mai.gov.ro/wp-content/uploads/sites/26/2020/10/Hot-47-CJSU.pdf