”Roboticienii de la Petru Rareș”, la ”Povestea Vorbei”, Televiziunea Intermedia Suceava

Începând din această seară, ora 20.00, vă invit să urmăriți o nouă ediție a emisiunii ”Povestea Vorbei”, găzduită de postul regional de televiziune Intermedia Suceava. O echipă de tineri minunați, elevi în clasa a XI-a la Colegiul Național Petru Rareș din Suceava, participă, al treilea an consecutiv, la importantul concurs mondial de robotică FIRST TECH CHALLENGE.

Pe trei dintre ei, Dragoș Sălăgean, Albert Tănase și Matei Barbă, îi avem oaspeți în emisiune. Marea finală a concursului internațional se va desfășura în luna aprilie a acestui an, în Detroit, Statele Unite ale Americii. Dar până atunci echipa de la ”Petru” mai are de trecut o etapă – selecția națională programată pentru a doua parte a acestei luni, la București. Ne bizuim pe talentul și experiența lor, în 2017 echipa de roboticieni de la Colegiul Național Petru Rareș întorcându-se de peste ocean cu rezultate meritorii.

Anul acesta doresc să-și reconfirme valoarea în Detroit, la concursul la care vor participa tineri savanți din zeci de țări ale lumii. Nu în ultimul rând, pentru a reuși în planurile proprii, echipa are nevoie de sprijin moral din partea noastră, dar și de sprijin material. Sunt firme sucevene precum EGGER, ASIST, FLY MUSIC, DAMIENA dar și un primar, Neculai Miron de la Bosanci, care ajută acest demers. Dar este loc și pentru alții fiindcă, să nu uităm, dacă vor trece de etapa bucureșteană, copiii trebuie să-și plătească avionul până în State și să se întoarcă de acolo, dacă nu le dorim cumva să-i răpescă cei din Silicon Valey.

Realizatorul emisiunii sunt eu, Neculai Roșca – Suceava smartpress. Emisiunea poate fi urmărită în reluare pe rețeaua de cablu duminică la ora 15.00; luni, ora 24.00; marţi, ora 20.00; miercuri, ora 22.00; joi, ora 02.00, vineri ora 24.00. Poate de asemenea să fie vizionată, în direct și ulterior, oricând pe contul de facebook al postului de televiziune: Televiziunea Intermedia Suceava, pe cel al ziarului online Suceava smartpress, precum și pe cel al subsemnatului, Neculai Roșca.

Vizionare plăcută!

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *