Roman pasional la Dorna: un bărbat a primit interdicție să se apropie de soție, după ce a bătut-o. Peste noapte a năvălit în casă, a fost încătușat și trimis în arest

Se fac eforturi din partea legiuitorilor dar și din partea celor care sunt chemați să aplice legea, polițiști, procurori, judecători,  pentru a ține sub control cumva comportamentul agresiv domestic din casele românilor, pentru a diminua violența domestică.

De când au intrat în vigoare prevederile legale ce oferă posibilitatea celor care se consideră victime ale violenței în familie, să reclame situațiile în care sunt puse și să poată cere ordin de restricție pe numele persoanei care promovează în familie astfel de comportament violent, s-au înmulțit cazurile de acest gen în județul Suceava.

Nu pentru că s-ar fi enervat cineva pe noile legi, ci pentru că victimele acestor abuzuri au prins curaj și nu se mai feresc să le reclame, dar, din păcate, cu multe temeri și destul de târziu..

IPJ Suceava a prezentat un caz mai deosebit, petrecut ieri, la Vatra Dornei:

În jurul orei 18.10, Poliția municipiului  Vatra Dornei, a fost sesizată prin 112 despre faptul că într-o locuință de pe strada Arcașului are loc un scandal în familie, o femeie fiind victima unei agresiuni.

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că la etajul imobilului indicat locuiesc doi soți, bărbatul de 42 de ani și femeia de 38 de ani,  împreună cu  fetița minoră.

Duminică după amiază, în jurul orei 14.00 persoana vătămată,mama fetiței,  a mers la un bar, unde a consumat băuturi alcoolice. În același  bar  se afla și  soțul,  care a consumat de asemenea băuturi alcoolice și a jucat la aparatele  electronice de noroc.

Terminând de băut, femeia s-a întors spre casă. Pe la 18.00 la domiciliu a ajuns  și  bărbatul care,  pe fondul consumului de alcool, a provocat un scandal,  care a degenerat în acte de violență,  lovind-o pe  soție.

Femeia a suferit leziuni corporale, fiind  transportată  cu ambulanța la Spitalul municipal Vatra Dornei, unde a primit îngrijiri medicale, ocazie cu care s-a stabilit diagnosticul  plagă contuză frontală stângă.

 În urma evaluării situaţiei de fapt şi a completării formularului de risc a fost emis Ordinul de protecţie provizoriu începând cu 10.03.2019, ora 21.00, pe o perioadă de 5 zile, cu evacuarea  agresorului  din locuința comună și interdicţia de a se apropia la o distanţă mai mică de 100 metri faţă de victimă.        

În cauză s-a întocmit dosarul penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „violenţa în familie”

Astă noapte, imediat după ora 12.00, Poliția municipiului  Vatra Dornei a fost sesizată prin 112 de către femeia agresată  despre faptul că soțul a intrat peste ea în casă.

Cu toate că a luat la cunoștință de prevederile ordinului de protecție  și a declarat  că  va locui la sora sa, bărbatul nu s-a răbdat pe timp de noapte și  a vrut cu orice preț să se întoarcă la locuința  din strada Arcașului. 

În cauză s-a întocmit dosar penal pentru ,,încălcarea de către persoana împotriva căreia a fost emis un ordin de protecţie provizoriu a oricăreia dintre măsurile prevăzute la art. 224 alin. (1) şi dispuse prin ordinul de protecţie provizoriu .

Față de bărbat s-a luat măsura reținerii pentru o perioadă de 24 ore, urmând a se lua legătura cu procurorul de caz pentru a dispune ce măsuri se vor lua împotriva lui.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *