Românii verzi: O insulă de latinitate, într-o mare slavă. Tot ce-i românesc nu piere

Uite așa se lăudau strămoșii noștri recenți, cei care au făcut, printre altele,  revoluția de la 1848, și nu mă refer la un Agamiță Dandanache (si de la patrusopt încoace), ci la aceia care chiar credeau că românii fac diferența în acest colț de lume. A fost o mândrie  generală atunci când bardul național, Vasile Alecsandri, a fost premiat de Franța, sora noastră mai mare, pentru ”Cântecul Gintei Latine”. Ne doream a fi europeni atunci și militau unii, precum Nae Cațavencu, pentru ”liberschimbism”. Ceea ce părea atunci o mare gogoașă, a devenit acum realitate, în  noul cadru european, sistem din care țara noastră face cu mândrie parte.

Au trecut anii și, la un secol și jumătate distanță, vine pandemia peste noi. Avem îndată 15 ani de integrare în Uniunea Europeană, suntem liberschimbiști, suntem latini într-o mare slavă la fel ca atunci. Dar noi suntem români, și ca atare, aici pe veci stăpâni. Nu vine nimeni să ne facă ordine în ogradă, cel mult să treacă pe la vecinul, să-i omoare capra. La noi nu și nu, cu niciun preț. Deșteptăciunea noastră nativă a făcut să fim trimiși din nou la colțul camerei de familia mare europeană. Lumea întreagă, Europa, se zbate să găsească soluții pentru molcomirea, dacă nu eradicarea molimei covid. Soluția cea mai la îndemână, cu bune rezultate măcar în luptele care se dau acum, dacă nu pentru câștigarea în viitor a războiului, este vaccinarea.

Românii verzi nu se vaccinează, temându-se că  vor prosti peste doi – trei ani. Nu se vaccinează pentru că popa din sat nu o face, ba mai mult, le spune că serul conține numele sau numărul Fiarei, după caz, și vor intra după moarte direct în focul Gheenei. Indivizi urcați rapid pe scena politicii autohtone, profitând de conjunctură, ca și Agamiță Dandanache de revoluția sau, cine știe, de ”evenimentele” de la ”patrusopt”, descriu românilor care așteaptă cu gura căscată astfel de mesaje, cum arată conspirații mondiale sau cele ale guvernului, pentru ca farmaciștii mondiali să se îmbogățească prin vânzare de măști, medicamente și vaccinuri, iar prostimea să înghită hapurile,  necondiționat. Fiindcă acest covid nu există, face parte din marea conspirație mondială a celor bogați împotriva celor săraci, de pe care doresc marii corporatiști să mai ia un rând de piele.  

Nu în ultimul rând, adevărații români cred cu tărie că au un sistem imunitar atât de bun,  provenit de la daci, de la romani, de la bunicii și străbunicii care nu se otrăveau cu pătlăgele  din supermarket, de la țuica și de la vinul bun, de la sfinte moaște, de la slujba duminicală,  încât sunt în stare să răzbească singuri, în orice situație. ”Prin noi înșine!”, foarte frumos îndemn de la începutul veacului trecut.

În concluzie, românii bravi nu se vaccinează, nu se protejează, dar protestează. Pentru că au văzut pe internet proteste  și în celelalte țări surori din Europa iar dânșii nu se pot lăsa mai prejos. Doar că frații europeni nu se opun vaccinului, dovadă și procentul covârșitor în care aceștia l-au acceptat, ci restricțiilor încă păstrate de guverne, și  care au legătură cu afacerile lor în picaj, cu locurile lor de muncă.

Iar acum ce se vede:  Țările de Jos, Polonia, Italia, Danemarca, Germania, Ungaria și chiar Republica Moldova, nu mai vorbim de Organizația Mondială a Sănătății, au intrat în procedură de  asistență masivă pentru a ajuta România să trateze bolnavii de covid. Asta după ce guvernul a activat, în ultimul moment, Mecanismul de Protecție Civilă al Uniunii Europene.

Care guvern? Ar putea întreba unii. Dar întrebarea nu este importantă fiindcă, nu-i așa?:  ”Tot ce-i românesc nu piere! Și nici nu va pieri!”

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *