RULOTA BUCLUCAȘĂ DIN ZONA DE AGREMENT TĂTĂRAȘI CE AR APARȚINE FIULUI SECRETARULUI SUCEVEI

O rulotă amplasată în perimetrul nou inauguratei zone de agrement ”Tătărași”, chiar lângă deocamdată nefuncționala cafenea scoasă la licitație a doua oară de către municipalitatea suceveană, a trezit interesul vizitatorilor zonei de agrement. Cu mici oferte de sezon – apă, sucuri, cipsuri, etc, amplasarea unei asemenea rulote ar fi trecut neobservată dacă nu s-ar fi aflat că   nu s-ar fi aflat că printre întreprinzătorii care au așezat mica construcție rulantă n-ar fi chiar fiul secretarului Primăriei municipiului Suceava, care se luptă de luni bune să preia în folosință spațiul deja construit al cafenelei de la intrarea în parc. Știm că prima licitație pentru celebra, de acum, cafenea, a fost câștigată chiar de firma în care băiatul secretarului Primăriei are  calitatea de asociat care a oferit  o sumă de optzeci de ori mai mare decât prețul de pornire al licitației, fiind lăsat de ceilalți participanți să rămână câștigător, în acest fel. Fiindcă suma era mult mai mare decât bugetul alocat pentru această competiție capitalistă, după consultări, chiar câștigătorii au contestat propria victorie, astfel încât licitația a fost reluată. Până cănd vom ști cu certitudine care va fi operatorul ce va oferi servicii de cafenea la poarta Zonei de agrement Tătărași, în incintă a fost poziționată această rulotă cu mici oferte, căreia nimeni nu îi contestă utilitatea.

Doar faptul că aparține aceleiași firme în care fiul secretarului municipiului are interes patrimonial, că nu s-a făcut nici un anunț privind astfel de ofertă publică, pentru a putea participa și alți potențiali doritori să achieseze la o astfel de micro-afacere, că acest contract a fost semnat în perioada în care primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, se afla în concediu ( în ziua de 25.07.2018, n.r.), de către viceprimarul lăsat la cârma municipiului Suceava, Lucian Harșovschi, pot fi subiecte pentru întrebări la care vor trebui date răspunsuri mai aprofundate. Primarul Ion Lungu a prezentat documentul din care reiese că amplasarea acelei rulote este de-acum legală în cele trei luni pentru care s-a semnat contractul, mai precis până pe 25 octombrie a.c., astfel de contracte, cu plăți forfetare, fiind de altfel o procedură curentă, pentru cei care efectuează operațiuni comerciale sezoniere, de la vânzarea de mărțișoare și flori, cu anumite prilejuri calendaristice, până la chioșcurile în care se desfășoară activitatea unor firme care oferă produse spre vânzare, cu diferite ocazii , în diferite locații.  Primarul municipiului Suceava a ținut să precizeze că nu a știut de semnarea acelui document, asumat de viceprimarul Harșovschi dar pe care îl consideră legal. De la anul se va studia problema, pentru ca în Zona de Agrement Tătărași, dacă vor exista și alți doritori, să se poată amplasa astfel de rulote comerciale, în baza unei licitații simplificate, cu condiția ca aceste mici construcții să cadreze cu viziunea arhitecturală a zonei.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *