S-a inaugurat Centrul Medical Remezău din Vicovu de Jos. Mirela Adomnicăi, candidatul PSD pentru conducerea Consiliului Județean, primarii Maria Pleșca din Voitinel și Mihai Juravle din Straja, alături de primarul Vicovului de Jos, Vasile Țugui

Un eveniment deosebit a avut loc ieri, duminică, 16 august în comuna Vicovu de Jos, pe Remezău, acolo unde a fost inaugurată și sfințită  clădirea Centrului  Medical  Remezău,  în care vor funcționa cabinete medicale dar și o farmacie. Investiția, demarată acum doi ani de primarul PSD al comunei Vicovu de Jos, Vasile Țugui, a fost finalizată zilele trecute.

A fost un eveniment special pentru comunitatea vicovenilor  de pe Remezău,  zonă a comunei care cuprinde peste jumătate din suprafața unității administrativ – teritoriale și, de asemenea, peste jumătate din populație, și, de aceea, nefiind un sat distinct, nu poate fi totuși trecută în categoria ” cătun”, cum administrațiile anterioare l-au categorisit, inclusiv pe paginile de internet ale comunei Vicovu de Jos.  

De aceea,  trebuie să folosim cuvântul cel mai potrivit sugestionat de primarul Vasile Țugui: Zona Remezău a comunei Vicovu de Jos. Asta și pentru că la inaugurarea centrului medical au fost prezenți un număr important de  localnici, mândri de apartenența lor și bucuroși că s-a început construirea de clădiri publice mai aproape de gospodăriile și de familiile lor.

Mirela Adomnicăi, candidatul Partidului Social Democrat pentru  funcția de președinte al Consiliului Județean Suceava, fost prefect  vreme de mai bine de trei ani al județului Suceava, a fost prezentă la inaugurare. A fost prezentă, de asemenea, Maria Pleșca, primar PSD al comunei Voitinel precum și primarul comunei Straja, Mihai Juravle.

Slujba de sfințire a fost oficiată de un sobor de fețe bisericești din care a făcut parte preotul paroh al Bisericii ”Adormirea Maicii Domnului” de pe Remezău, părintele Ioan Morar,  părintele Vasile Popescu, cel care a condus mai mulți zeci de ani  destinele parohiei  ”Pogorârea Sfântului Duh”, din Vicovu de Jos  – Centru, părintele paroh de acum al acestei biserici Adrian Nichifor , preotul Nicolae Rusu de la Biserica ”Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Vicovu de Jos  – Câmp și  preotul Vasile Cruț de la Așezământul  ” Sfântul Ierarh Leontie” din Rădăuți, de loc de asemenea din Vicovu de Jos.

După slujba de sfințire, cel dintâi a luat cuvântul  preotul  Ioan  Morar, parohul Bisericii ”Adormirea Maicii Domnului” Vicovu de Jos, Remezău:

”Am săvârșit slujba de sfințire a acestui așezământ medical atât de necesar comunității de pe Remezău. Este un eveniment al satului întreg, dar mai ales pentru comunitatea de pe Remezău. O necesitate pe care domnul primar Vasile Țugui a sesizat-o, cu efort a dus-o la bun sfârșit și poate fi dată în folosință. Am cerut ajutorul lui Dumnezeu pentru cei care vor lucra aici și pentru toți cei care vor călca prin așezământul acesta. Ne-am rugat pentru ei și pentru ca Dumnezeu să păzească și clădirea și toți să aibă spor în lucrul lor. Bun lucru a făcut domnul primar că ne-a invitat și am făcut împreună rugăciune, pentru că așa se cade la orice început. Așa fac și credincioșii la casele lor, după ce au clădit-o, cheamă preotul și facem împreună rugăciune de sfințire.  Voi oferi în dar și câteva icoane pentru acest așezământ medical. Am numit în rugăciune pe sfinții doctori fără de arginți, care au fost și prigoniți, mulți dintre ei pentru dreapta credință dar care au fost sfinți tămăduitori,  pe care credincioșii să-i chemați în ajutor pentru tămăduirea bolilor. Îl felicit pe domnul primar pentru această realizare și pentru toate realizările pe care le-a săvârșit în acest mandat, în satul acesta. Este un om gospodar. Omul, dacă este de omenie, și  gospodar , și bun creștin, Slavă lui Dumnezeu! Mulțumim și felicităm pe domnul primar Vasile Țugui și întregul colectiv care s-a ocupat să ducă  la bun sfârșit această lucrare frumoasă. Dumnezeu să îi ocrotească pe toți cei care vor lucra aici! Doamne ajută tuturor!”

Primarul  comunei Vicovu de Jos, Vasile Țugui, a mulțumit tuturor celor care au ales să fie împreună la această inaugurare:  

”La astfel de momente este bine să fim împreună cu cei care ne-au fost și ne sunt alături, care în cei patru ani de zile ne-au ajutat punând umărul acolo unde a trebuit. Îi mulțumesc  pentru că a acceptat invitația noastră, doamnei Mirela Adomnicăi.  Fostul prefect al județului Suceava și cu ajutorul nostru, sperăm, viitorul președinte al Consiliului Județean Suceava. Domnia sa a sărbătorit ieri (15 august, n.r.) ziua de naștere”.

Primarul Vasile Țugui a oferit un buchet de flori Mirelei Adomnicăi, în aplauzele celor câteva sute de participanți la eveniment.

”Mulțumesc și consider că florile le-am primit din partea vicovenilor, să fim aproape în continuare, pentru multe mandate! ”, a fost răspunsul candidatului Partidului Social Democrat pentru președinția Consiliului Județean în aplauzele celor prezenți.  

Primarul Vasile Țugui a oferit, de asemenea,  un buchet de flori și primarului de  Voitinel, Maria Pleșca, sărbătorită pentru ziua numelui și pentru ziua sa de naștere:

”Pe jumătate vicoveancă,  doamna primar Maria Pleșca  a comunei Voitinel,  mâine (azi, 17 august n.r.) sărbătorește ziua de naștere. Îi urăm și ei La mulți ani!”, iar aplauzele nu au contenit.

Vasile Țugui nu l-a omis la prezentări pe primarul comunei Straja, Mihai Juravle, cu care ”patru ani am fost colegi de navetă la Suceava, Iași și București, să ne promovăm proiectele comunităților pe care le reprezentăm”.

Centrul  Medical Remezău, proiect realizat în întregime cu fonduri din bugetul local al comunei Vicovu de Jos, este doar începutul pentru dezvoltarea zonei Remezău

Primarul comunei Vicovu de Jos a continuat arătând că proiectul Centrului Medical Remezău a început în urmă cu 2 ani:

”De la bun început spun că este realizat în totalitate cu fonduri de la bugetul local. De la cumpărarea terenului și a clădirii precum și pentru toate lucrările care s-au efectuat. Nu a fost chiar atât de ușor. Am pornit cu ideea că este un proiect foarte important pentru această zonă și am zis că o să meargă după zicala  – gând la gând cu bucurie.  Nu a fost chiar așa, au fost persoane care au mers după altă zicală – gând la gând ca să nu fie. Au fost discuții, că nu ar trebui dispensar pe Remezău, că locația nu este bună, că în altă parte era mai ieftin și altele. Aceste piedici ne-au încetinit un pic dar nu ne-au oprit iar astăzi suntem aici, la această inaugurare.

Am hotărât să dăm credit pentru a realiza proiectul unui om al zonei, cunoscut pentru seriozitate și competență, domnul Costea Breabăn, remezean de-al nostru care, împreună cu echipa lui de băieți, ulterior am constatat că și de fete, au făcut ceea ce vedeți astăzi. Un lucru aproape de perfecțiune. Îi mulțumesc mult pentru ce a făcut și pentru modul în care a lucrat. Respectele mele și ale specialiștilor care au veni și au  verificat acest proiect.

Centrul medical inaugurat în această zonă a comunei Vicovu de Jos, foarte important de altfel, este doar începutul. El face parte dintr-un proiect mai mare pentru zona Remezăului. Sperăm, cu ajutorul lui Dumnezeu, să realizăm o grădiniță aici pe Remezău, să amenajăm un teren de sport, un loc de joacă, care să facă din această zonă un centru care să se asemene cu ceea ce se realizează în centrul comunei.

Pentru aceasta vă mulțumesc tuturor pentru sprijinul și încurajările pentru realizarea acestui proiect precum și pentru realizarea tuturor proiectelor din cei patru ani care s-au scurs de când sunt primarul comunei Vicovu de Jos.

Suntem puternici împreună! Vă mulțumesc!

Costea Breabăn, constructorul: ”Nu am făcut ce am vrut, dar am făcut ceea ce a trebuit”

Primarul Vasile Țugui a dat apoi cuvântul constructorului, tot un vicovean, Costea Breabăn, care a ridicat, cu echipa lui  clădirea noului centru medical.  Costea Breabăn nu este doar constructor  priceput, ci și lider al comunității penticostale din comuna Vicovu de Jos, lucru subliniat de edilul localității.

”Mulțumesc domnului primar, domnilor și doamnelor, pentru încrederea de a-mi acorda acest proiect spre realizare. Eu am executat acest proiect, nu am făcut ce am vrut, dar am făcut ceea ce a trebuit și mulțumesc lui Dumnezeu că nu s-a întâmplat vreun accident, nu au fost evenimente deosebite. Mulțumesc vecinilor care ne-au îngăduit și care ne-au tolerat. Recunosc, uneori le-am strivit porumbul, poate am blocat câteodată circulația pe drum, vă rog să ne iertați dacă am supărat pe careva. Mulțumim vecinilor care ne-au ajutat  cu cablul de curent și nu în ultimul rând, vreau să mulțumesc domnului Ilie Fusa, care a fost nelipsit de pe șantier! Mulțumim tuturor!”, a transmis Costea Breabăn, fiind de asemenea aplaudat de concetățeni.

Mirela Adomnicăi: Dumnezeu lucrează prin oameni. Iar aici la Vicovu de Jos a lucrat prin domnul primar Vasile Țugui

Un moment așteptat al evenimentului desfășurat ieri la inaugurarea Centrului Medical Remezău a fost cuvântul  Mirelei Elena  Adomnicăi, candidatul PSD pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Suceava, vreme de trei ani prefect al județului, cunoscută în Vicovu de Jos  și în județ pentru  implicarea sa în rezolvarea punctuală a problemelor comunităților sucevene:

”Prea cucernici părinți, stimați primari, dragi vicoveni, mulțumesc pentru că m-ați invitat și m-ați acceptat în mijlocul dumneavoastră! Eu am venit azi ca prietenă a dumneavoastră, prieten  al comunei și al domnului primar Vasile Țugui și vom rămâne prieteni în continuare.

Dar îmi doresc, pe lângă această prietenie, să am posibilitatea să susțin mai mult comuna Vicovu de Jos.  M-am bucurat când am auzit care este oferta din invitație: Să inaugurăm dispensarul – Centrul Medical din Vicovu de Jos – Remezău, așezământul medical, cum l-a denumit prea cucernicul părinte. 

Județul nostru a fost greu încercat în primăvara acestui an. Dar pe de altă parte, noi avem o vorbă: Dă-mi Doamne sănătate, că pe celelalte le fac singur! Dumnezeu lucrează prin oameni. Aici la Vicovu de Jos a lucrat prin domnul primar Vasile Țugui, prin domnul Costea Breabăn, iar când am auzit recenziile despre cât de bine s-a lucrat, domnule Costea Breabăn, m-am gândit că aici ați lucrat ca pentru dumneavoastră acasă, pentru familia dumneavoastră, iar pe termen lung ați făcut o construcție pentru toți oamenii din comună.

Pentru vicoveni, aș dori așa: să nu aibă nevoie să intre foarte des aici!  Dar  prevenția este mama sănătății noastre. De aceea vă recomand ca, atunci când ați simțit un junghi pe undeva, să veniți mai întâi la medicul de aici, ca să nu ajungeți la spital. O pastilă corect recomandată, o îngrijire medicală profesionistă la dispensarul din comună poate să prevină să ajungeți la spital cu boli mai grave. Vă urez multă sănătate și să fiți puternici împreună cu domnul primar! Să ne vedem numai cu bine, sănătoși!” Mirela Adomnicăi a emoționat, prin discursul și prezența sa, odată în plus pe cei prezenți, care nu au făcut economie de aplauze.

Maria Pleșca: primarul Vasile Țugui este omul potrivit la locul potrivit

Primarul comunei  Voitinel, Maria Pleșca, a rememorat cele petrecute acum 4 ani, când a cerut vicovenilor girul  pentru candidatul de atunci al PSD pentru funcția de primar, Vasile Țugui:

”Acum patru ani am venit în fața dumneavoastră  și v-am rugat să-i dați girul domnului Vasile Țugui care candida atunci pentru funcția de primar. Astăzi vin în fața dumneavoastră să vă spun că nu m-am înșelat. Este într-adevăr omul potrivit la locul potrivit. Ați făcut o alegere bună crezându-mă la momentul respectiv.  Sunt pe jumătate vicoveancă și cu sufletul, și prin căsătorie. Vă rog în continuare să aveți încredere în el.

Și sunt convinsă că aveți încredere în dânsul, la câte obiective frumoase a realizat în comuna Vicovu de Jos. Are foarte multe proiecte pe care și le-a dorit și pe care le-a promovat. Trebuie să -i oferiți încrederea pentru următorul mandat, să le ducă la bun sfârșit. El o să vă dovedească  faptul că este un om potrivit. Vă doresc sănătate, să dea Dumnezeu bine peste vicoveni și voitineni și peste tot poporul românesc!”

Celor prezenți la eveniment, Primăria Vicovu de jos le-a oferit ulterior pachete cu felii de cozonac și alte bunătăți, pentru că, așa precum se știe, starea de alertă nu permite organizarea de mese publice. Dar pe de altă parte, mica ofrandă pentru contribuția fiecăruia dintre contribuabilii din localitate, care direct sau indirect, prin taxele și impozitele plătite la bugetul consiliului local din care s-a ridicat noul edificiu, nu putea rămâne, la nivel simbolic, nerecompensată.

Please follow and like us:

One thought on “S-a inaugurat Centrul Medical Remezău din Vicovu de Jos. Mirela Adomnicăi, candidatul PSD pentru conducerea Consiliului Județean, primarii Maria Pleșca din Voitinel și Mihai Juravle din Straja, alături de primarul Vicovului de Jos, Vasile Țugui

  • 20 august 2020 la 9:46
    Permalink

    Propaganda a Ciumei Rosii .Cred ca asa vor castiga Consiliul Judetean.In prag de alegeri fac tot ce pot in acest sens.Nici in visele lor nu vor conduce judetul.Vicovu de Jos ,se pare, ca va ramane o insula psdista alaturi de Voitinel si Straja, intr-un ocean pnlist.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.