S-a semnat contractul pentru realizarea documentației tehnico-economice pentru Parcul Șipote. Firma Aria 42 Studio SRL București va realiza lucrarea, contra sumei de 650.000 lei fără TVA

Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, a anunțat că a fost semnat contractul pentru realizarea documentației tehnico-economice pentru amenajarea Zonei de agreement ParculȘipote, încă un pas spre punerea în practică a acestui proiect foarte așteptat de suceveni și nu numai. În plus, Ion Lungu a anunțat că a avut o întâlnire cu comisia tehnică  care lucrează la tema de proiectare pentru Pădurea – parc Zamca.

 

”Am semnat contractul pentru realizarea documentației tehnico-economice pentru proiectul „Zonă agrement Parc Șipote”, cu firma care a câștigat licitația: SC Aria 42 Studio SRL București.

Valoarea contractului este 650.000 lei fără TVA.

Durata contractului este de 24 de luni, primele 10 luni pentru realizarea documentației, iar 14 luni vor fi destinate asistenței tehnice acordate beneficiarului pe perioada evaluării proiectului și ulterior până la semnarea contractului de finanțare.

Mă bucură faptul că la semnarea contractului au venit de la București specialiști, arhitecți care deja au mers pe teren.

Semnarea acestui contract este foarte importantă în depunerea proiectului la finanțare pe fonduri europene.

Totodată am avut o întâlnire cu comisia tehnică desemnată de Consiliul Local pentru realizarea temei de proiectare la Pădurea-parc Zamca. A fost prezentat draftul documentației.

Ne dorim ca în Ședința ordinară a lunii februarie 2022, să aprobăm în Consiliul Local Tema de proiectare pentru Pădurea-Parc Zamca”, a transmis primarul municipiului Suceava, Ion Lungu.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.