Mopan Suceava
Actualitate

S-au terminat lucrările la șoseaua de centură a Sucevei. Urmează recepția. ” Varianta ocolitoare a Sucevei va fi dată în trafic săptămâna viitoare”, a anunțat Prefectul Județului Suceava, Mirela Adomnicăi

Instituția Prefectului – Județul Suceava a anunțat că  astăzi, 17 septembrie a.c. au fost finalizate lucrările la varianta ocolitoare a municipiului Suceava, conform termenului asumat de constructor prin contract, urmând ca începând de mâine să fie demarată procedura de recepție.

Comisia de recepție va fi prezentă în teren, astăzi și mâine, în vederea efectuării testelor și evaluărilor calitative și cantitative ale investiției, care vor fi validate în laboratoarele pentru stabilirea calității CESTRIN, atât pe DN18, cât și pentru varianta ocolitoare.

De asemenea, pe drumurile naționale din județ continuă lucrările de reabilitare-modernizare:

  • pe DN17, în zona Ilișești, se execută lucrări de consolidare pentru punerea în siguranță a drumului care a fost afectat de alunecări de teren repetate, în valoare de 23,18 milioane de lei fără TVA.
  • pe DN2 continuă lucrările de refacere a carosabilului asfaltic, fiind finalizată o porțiune de 13 km de drum, urmând în execuție încă 10,5 km.
  • Pe DN2 E, în zona Cacica se efectuează lucrări de reciclare asfaltică pe o porțiune de 9 km, urmînd ca în termen de 2 săptămâni să fie turnat ultimul strat de binder.   

“Așa cum am promis împreună cu constructorul, DN18 a fost dat în circulație la jumătatea lunii mai a acestui an și efectuăm recepția înainte de termen, iar varianta ocolitoare a Sucevei va fi dată în trafic săptămâna viitoare.

   

O veste bună este aceea că la șoseaua de centură a orașului Rădăuți lucrările se execută într-un ritm accelerat, următoarea noastră preocupare fiind varianta ocolitoare pentru municipiul Fălticeni, unde Ministerul Transporturilor a început deja demersurile necesare”, a declarat Mirela Adomnicăi, prefectul județului Suceava.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *