Mopan Suceava
ActualitateAdministratie

Sală de sport modernă, investiție de două milioane de euro, inaugurată ieri, în orașul Liteni

Ieri, în orașul Liteni, a fost inaugurat unul dintre cele mai importante proiecte de investiții, pentru comunitate. Este vorba despre Sala Sporturilor, un edificiu pentru care s-au investit aproape două milioane de euro, bani puși la dispoziție de Compania Națională de Investiții.

La inaugurare, alături de  primarul orașului, Tomiță Onisii, au fost prezenți președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, deputatul Bogdan Gheorghiu, șeful IȘJ Suceava, Grigore Bocanci, locuitori ai orașului, în număr mare.

Slujba de sfințire oficiată de un sobor de preoți din localitate iar primarul Tomiță Onisii a arătat că alături de sala de sport construită cu finanțare de la Compania Națională de Investiții, primăria a amenajat o parcare cu 35 de locuri.

Sala dispune de un teren pentru handbal, volei, tenis de câmp, baschet și fotbal, de o tribună cu 200 de locuri pe scaune, vestiare și grupuri sanitare modern.

„Este o nouă zi importantă pentru comunitatea noastră.  În decurs de un an am inaugurat trei investiții noi. Anul trecut în ianuarie am inaugurat grădinița cu program prelungit, prima clădire nouă construită în Liteni după anii ’90. Am construit baza sportivă, acum sala de sport. Avem și alte investiții în derulare care urmează a fi finalizate”, a declarat primarul orașului Liteni, Tomiță Onisii, care a mulțumit locuitorilor orașului,  echipei din primărie dar și președintelui Consiliului Județean, Noua sală de sport va putea fi folosită chiar de luni, 29 ianuarie, de elevii de la unitățile de învățământ din oraș. calității vieții cetățenilor.

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a arătat că după 20 de ani de când Liteniul a devenit oraș, localitatea începe să arate ca un oraș adevărat. El le-a transmis locuitorilor din Liteni că în momentul de față în județul Suceava sunt proiecte de peste două miliarde de euro care sunt în derulare. În cee ace privește Liteniul, Gheorghe Flutur a arătat că recent a aprobat și un proiect extrem de importat în valoare de 5 milioane de euro, pentru construcția unei rețele de gaz metan iar următorul mare proiect este ”Liteniul – oraș la autostradă”, fiindcă Autostrada A7 va trece prin Liteni cee ace înseamnă că vor veni investitori, de aceea trebuie realizat un plan de urbanism care să cuprindă zone pentru spații industriale.

 

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *