Salonul Literaturii Române din Bucovina la a XVII-a ediție – joi 9 iunie, la Biblioteca Bucovinei ”I.G. Sbiera”

Joi, 9 iunie 2022, cu începere de la ora 11.00, va avea loc, la Sala de Artă „Elena Greculesi” din cadrul Bibliotecii Bucovinei „I.G. Sbiera”, Salonul Literaturii Române din Bucovina (ediția a XVII-a).

Anul acesta va fi organizată o dezbatere centrată pe tema: „Traducerea de carte în Bucovina, un fenomen complex”.

Vor participa la dezbatere nume cunoscute în spațiul intelectual bucovinean precum: scriitoarea și traducătoarea Doina Cernica; traductologul, prof. univ. dr. Muguraș Constantinescu; istoricul și criticul literar, traducător, prof. univ. dr. Elena-Brăndușa Steiciuc; monahia Elena Simionovici, președinte de onoare al Societății Scriitorilor Bucovinei; Isabel Vintilă, critic literar și traducător, profesor, dr. în filologie și inspector școlar pe disciplina Limba și Literatura Română.

De asemenea, vor fi lansate și o serie de volume: Muguraș Constantinescu, „O istorie a traducerilor în limba română – Secolele XVI – XX (ITRL)” (prezintă: Isabel Vintilă); Elena-Brândușa Steiciuc, „Pe fibra textului. 50 de lecturi complice” (prezintă: Alexandru Ovidiu Vintilă); Doina Cernica, Dany-Madlen Zărnescu, „Grădinile mănăstirii” (o ediție apărută sub egida Bibliotecii Bucovinei) (prezintă: Alexandru Ovidiu Vintilă).

Tot în cadrul Salonului va fi prezentat publicului și primul număr pe anul în curs, 1-2-3/2022, al revistei „Bucovina literară”.

Moderatorul manifestării va fi Alexandru Ovidiu Vintilă, președintele S.S.B. și redactor șef al „Bucovinei literare”. Salonul Literaturii Române din Bucovina este organizat de Biblioteca Bucovinei „I. G. Sbiera” și Societatea Scriitorilor Bucovineni, sub egida Consiliului Județean Suceava, în colaborare cu Alexandria Librării.

 

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.