SALUBRIZAREA MUNICIPIULUI SUCEAVA ARE DUPĂ PATRU ANI DE PROVIZORAT, UN STĂPÂN
Așa cum am anticipat, în această dimineață a fost semnat contractul de salubrizare menajeră a municipiului Suceava între Primăria municipiului reședință de județ, prin primarul Ion Lungu și asocierea de firme DIASIL SRL Suceava – RITMIC SRL Ilișești prin directorii Anton Curelariu și Costel Corneanu.
Anunțul a fost făcut oficial în conferință de presă de către Ion Lungu, care ne-a pus la dispoziție și fotografii din momentul semnării contractului.
Primarul Sucevei a arătat că acest contract, cu o perioadă de derulare de 12 ani, în valoare de 9 milioane de euro, presupune foarte multe obligații din partea firmelor contractante.
În primul rând este vorba despre realizarea a 100 de platforme de gunoi menajer îngropate și 100 de platforme semi-îngropate, câte 50 din fiecare categorie trebuind să fie realizate chiar anul viitor. De asemenea, vor trebui să achiziționeze un număr de 12.000 de europubele de 120 de litri.
Ion Lungu a spus că perioada de mobilizare trebuie să dureze cît mai puțin și are convingerea că firma Diasil în asociere cu Ritmic va putea face acest lucru. ”Începând de astăzi avem un contract și mă bucur că după patru ani după bătălii prin CNSC, prin instanțe, între participanții la licitație avem în sfârșit un operator titular, astfel încât contractul, după model european, destul de dur, să poată fi pus în derulare”, a transmis primarul Lungu. El a explicat că perioada de derulare de 12 ani a reieșit din calculele făcute, pentru a se asigura perioada de amortizare pentru firmele contractante care vor trebui, posibil să angajeze chiar împrumuturi bancare pentru ca să își desfășoare activitatea în condițiile stabilite prin contract.
Cu acest prilej, Ion Lungu a făcut și un apel la cei care au de plătit taxele de salubrizare la Primărie, firme sau persoane fizice, să o facă până pe 30 septembrie a.c., precizând că anul trecut în aceeași lună a anului s-au încasat 6 milioane de lei. El a adăugat că s-a pus accent pe colectarea selectivă a deșeurilor, pe gândirea unui sistem de pubele securizat care să nu mai fie mereu la dispoziția celor care răscolesc gunoiul din acestea, fie aceștia veniți cu căruțele sau pe jos.
O problemă o constituie, în ceea ce privește colectarea selectivă, acele buncăre comune de la blocurile turn din oraș, care nu permit, pe de o parte, separarea pe categorii a deșeurilor iar pe de altă parte constituie focare de infecție și mediu propice de înmulțire a șobolanilor. Lungu a arătat că pentru asigurarea unei colectări selective a deșeurilor în orașul Suceava, mai trebuie lucrat puțin și la mentalitatea oamenilor, care vor trebui să pregătească pe categorii destinația deșeurilor încă din propriile locuințe.