Salvamontiștii suceveni au arborat de Ziua Națională drapelul României pe Rarău și Giumalău, dar și traseele Via Transilvanica
Niculai Barbă, vicepreședinte Consiliului Județean Suceava, a anunțat că Serviciul SALVAMONT Suceava a marcat Ziua Națională arborând Drapelul Tricolor pe Rarău și Giumalău, precum și pe trasee montane accesibile turiștilor în această perioadă, printre care și Via Transilvanica. Împreună cu echipa SALVAMONT, pe Rarău a fost prezentă unitatea canină, Erik, Yan şi mai tânărul Sven.
”SALVAMONT Suceava este o adevărată echipă, ce oferă un serviciu public exemplar, mereu la înălțime, pe cel mai larg areal muntos al României. SALVAMONT Suceava înseamnă siguranță deplină pe cărări de munte și multe vieți salvate. La mulți ani, cu sănătate, pe cărări de munte! LA MULȚI ANI, ROMÂNIA!”, este mesajul vicepreședintelui CJ Suceava, Niculai Barbă.