Șase persoane implicate într-un grav accident de circulație petrecut la ieșirea din Rădăuți spre Horodnic. Patru persoane, dintre care una încarcerată, transportate la spital. Foto ISU Suceava
Un grav accident rutier s-a petrecut astăzi, 24 februarie 2020, în jurul orei 12:30, la ieșirea dinspre Rădăuți spre Horodnic.
Cinci persoane au fost persoane rănite în urma unei ciocniri între două autoturisme, una dintre victime rămânând încarcerată.
La locul accidentului intervin pompierii militari cu o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD, cu sprijinul a trei ambulanțe ale Serviciului de Ambulanță Județean.
Persoana rămasă încarcerată a fost extrasă de către pompieri și predată echipajelor medicale.
Toate persoanele implicate în accident sunt evaluate medical.
Patru persoane au fost preluate de ambulanțe și transportate la spital, una refuză transportul. În accident a mai fost implicată o a șasea persoană care nu a necesitat îngrijiri medicale.
Știre în curs de actualizare.