Actualitate

Sauna unui gospodar din Lipoveni, mistuită de flăcări, după ce proprietarul a uitat să stingă focul

Astă noapte, după ora 2.30, pompierii suceveni au intervenit pentru stingerea unui incendiu la o gospodărie din satul Lipoveni, comuna Mitocu Dragomirnei.

S-a stabilit că proprietarul a venit în ziua precedentă la Lipoveni, la casa moștenită de la părinți, împreună cu soția. Au aprins focul în anexa folosită pentru baia de aburi (saună), iar ulterior, întrucât se grăbeau, pentru a nu pierde autobuzul spre municipiul Suceava, nu au mai stins focul.

În dimineața zilei de 31.05.2023, în jurul orelor 02:30, o persoană a cșărui casă este alături de locuința din satul Lipoveni a  familiei care locuiește în Suceava, a observat faptul că sauna vecinului era cuprinsă de flăcări.

A cerut prin 112 intervenția pompierilor, care au venit cu  două echipaje din cadrul  ISU Suceava, la stingerea focului participănd și un echipaj de pompieri voluntari din cadrul Primăriei Mitocu Dragomirnei.

Pompierii  au  stabilit că sursa probabilă de aprindere este jar din cuptor pentru încălzire pietre în saună, nefiind suspiciuni cu privire la comiterea vreunei fapte de natură penală.

S-a întocmit dosar penal pentru infracțiunea de ”distrugere din culpă”.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *