Scandal în familie rezolvat cu împușcături, la Frătăuții vechi
Un scandal în familie la Frătăuții Vechi a avut ca final un foc de armă, tras nu ne organele de ordine, cum s-ar putea crede, ci chiar de un membru al familiei.
Duminică seară înainte de ora 20.00, Secția 4 poliție Rurală Gălănești a fost sesizată prin 112 de către V.C., de 47 ani, din comuna Frătăuții Vechi, cu privire la faptul că a avut un scandal în familie.
Ajunși la fața locului, polițiștii au aflat de la apelant că la 07.11.2021, în jurul orei 17.00, a venit un prieten la domiciliul său, cu care a consumat în jur de 50 grame de țuică. După aceea, în jurul orei 18.00, V.C. s-a deplasat împreună cu prietenul său la locuința de domiciliu a părinților săi, prietenul său conducând mașina. Au mers cu mașina la casa părintească, unde se aflau tatăl acestuia și fratele său G.C.. Când a intrat în casă, a fost abordat de către fratele său, care a intenționat să-l lovească. V.C. a mers la mașina sa, fiind urmat îndeaproape de fratele său, a luat un pistol din torpedo și a tras un foc în aer, după care a plecat împreună cu prietenul cu care a venit. Polițiștii arată că fratele nervos se afla în curtea gospodăriei părintești iar V.C. se afla în drumul public când a făcut uz de armă.
Organele de ordine au stabilit că V.C., deține o armă neletală tip B, pentru care are permis valabil. Acesta deținea arma în mașină.
V. C. a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o alcoolemie de 0.18 mg/l alcool pur în aer expirat. I s-a întocmit dosar penal privind infracţiunea de „uzul de armă fără drept”.
Arma aparținând lui V.C. le a fost ridicată de la acesta, împreună cu avizul de port armă, fiind înaintate Serviciului Arme din cadrul I.P.J. Suceava, cu propunerea de retragere a avizului de port armă.