Schimb de locuri la volan între doi amici, pentru salvarea unuia dintre ei, cu permisul suspendat dar și băut la volan, pentru a-i deruta pe polițiști, la Horodnic de Sus. Încercare nereușită

La 26.04.2021, orele 17.45, patrula de siguranță publică din cadrul Secției nr. 3 de Poliție Rurală Marginea, în timp ce desfășura activități de patrulare pe raza comunei Horodnic de Sus, s-a intersectat cu autoutilitara marca Mercedes Sprinter care se deplasa pe un drum comunal neclasificat având direcția de deplasare către DN 2E.

La volanul autoutilitarei a fost observat Ion V. de 52 ani din comuna Horodnic de Sus, care la 07.04.2021, în jurul orelor 20.05, a fost oprit pentru control de același echipaj de poliție și pe același sector de drum, fiindu-i întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, întrucât în urma testării cu aparatul alcooltest, avea o alcoolemie de 1,10 mg/l alcool pur în aerul expirat.

După ce a trecut de autospeciala poliției, Ion V. a mărit viteza de deplasare, a pătruns pe DN 2E din comuna Horodnic de Sus și a virat pe un podeț iar la un moment dat, a trecut de pe locul șoferului, pe locul pasagerului, schimbându-se la volan.

În autoutilitara marca Mercedes Sprinter a fost identificat și Mihai P.  de 47 ani din comuna Horodnic de Sus, care a recunoscut că s-a schimbat la volan, întrucât cunoștea că Ion V. avea permisul de conducere suspendat.

Mihai P. a mai declarat că el i-a încredințat mașina lui Ion V. pentru a fi condusă pe drumurile publice, aceasta fiind condusă pe o distanță scurtă de aproximativ 3-4 km.

Ion V. a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind de 0.17 mg/ l alcool pur în aerul expirat și a fost sancționat contravențional conf. OUG 195/2002.

În cauză a fost întocmit dosar penal față de Ion V. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, iar față de Mihai P. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „încredințarea unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere”, cauza urmând a fi soluționată procedural de către lucrătorii Postului de poliție Horodnic de Sus.

 

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *