Mopan Suceava
Actualitate

,,SCUTUL PĂDURII” lovește la Horodniceni: amendă de 5000 lei și lemn confiscat de la o femeie care deținea un gater ilegal

În cursul zilei precedente polițiștii au continuat activitățile de prevenire și combatere a delictelor silvice în cadrul acțiunii ,,Scutul Pădurii”. Au fost efectuate controale în trafic, în fonduri forestiere dar și percheziții la o unitate economică unde a fost identificată o instalație de debitare neautorizată a materialului lemnos.  

Biroul de Combatere a Delictelor Silvice din cadrul I.P.J. Suceava, organizează săptămânal acțiuni împreună cu reprezentanții Gărzii Forestiere Suceava și Direcției Silvice Suceava, activități de control la societățile comerciale de profil silvic de pe raza județului Suceava precum și pe linia verificării circulației materialelor lemnoase pe drumurile publice și forestiere, acțiuni în cadrul cărora sunt cooptate și efectivele de ordine publică din teritoriu.

În cursul zilei precedente, 26 octombrie 2021,  au fost efectuate 4 controale pe drumurile publice dar și două controale în fondul forestier.

Au fost verificate 34 de mijloace auto de transport și au fost aplicate 13 sancțiuni contravenționale în valoare de 37.305 lei.

De asemenea, au fost confiscați peste 45 metri cubi material lemnos în valoare de peste 15.000 lei.

În cadrul activităților, în baza datelor și informațiilor existente la nivelul Poliției Municipiului Suceava, la data de 26.10.2021 polițiștii s-au deplasat in localitatea Brădățel, com. Horodniceni, în vederea stabilirii provenienței unei cantități de material lemnos identificate in timpul efectuării unei perchezitii domiciliare.

În urma verificărilor s-a stabilit faptul că la domiciliul unei femei de 51 ani, unde funcționează și punctul de lucru al unei unități economice ce are ca obiect de activitate ,,comerț cu amănuntul în magazine nespecializate, cu vânzare predominantă de produse alimentare, băuturi și tutun”, funcționează ilegal și o instalație de debitare a materialului lemnos de tip banzic, despre care proprietara a declarat faptul că nu este autorizată.

În curtea imobilului a fost identificată instalația de debitare dar și cantitatea de peste 26 metri cubi material lemnos  pentru care proprietara nu a putut prezenta documente care să ateste proveniența legală.

În cauză s-a dispus sancţionarea contravenţională a femeii de 51 de ani, aplicându-se o amendă in valoare de 5.000 lei, iar ca măsură complementară s-a dispus confiscarea fizică materialulul lemnos care a fost predat in custodie Ocolului Silvic Fălticeni si depozitat la sediul Cantonului Silvic Dumbrava.

Poliţiştii atrag atenţia asupra respectării legislaţiei în domeniul silvic, acţiuni şi controale în vederea celor care comit delicte silvice urmând a fi desfăşurate şi în perioada următoare în vederea identificării şi tragerii la răspundere a celor care încalcă normele în vigoare.

 

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *