Secretarul de stat Raed Arafat a participat la deschiderea Centrului de consiliere din Suceava, realizat de Organizația Salvați Copiii

În dimineața acestei zile,  șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), dr. Raed Arafat a participat la evenimentul prilejuit de deschiderea Centrului de consiliere din Suceava, realizat de către Organizația Salvați Copiii, în scopul de a oferi sprijin și asistență de specialitate copiilor refugiați din Ucraina.

Discuțiile purtate au vizat pe de-o parte, prezentarea situației actuale regăsită la granițele țării, acțiunile întreprinse de instituțiile statului cu rol în gestionarea situației generate de afluxul de persoane refugiate/strămutate pe teritoriul României dar și misiunile specifice de oferire de sprijin, acțiuni umanitare încă de la debutul conflictului militar din Ucraina.

Secretarul de stat  Raed Arafat a subliniat încă o dată relația strânsă, exemplară care a existat și continuă să existe între instituțiile statului, autoritățile publice locale și societatea civilă în scopul oferirii de sprijin imediat cetățenilor ucraineni, adresând totodată mulțumiri tuturor organizațiilor nonguvernamentale, ONG-uri, persoane private pentru implicarea și eforturile depuse în acordarea de asistență umanitară rapidă, cetățenilor ucraineni.

Raed Arafat a mulțumit Organizației Salvați Copiii pentru implicarea activă în programele educaționale, protecția socială, promovarea drepturilor copiilor și mai ales pentru sprijinul și asistența umanitară acordată refugiaților ucrainieni.

 

 

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.