Secția de psihiatrie de la Spitalul Rădăuți s-a închis, după 38 de ani de funcționare. Motivul: nu mai sunt medici

Spitalul Municipal ” Sfinții doctori Cosma și Damian” Rădăuți a anunțat că Secția Psihiatrie – internări continue, își suspendă activitatea din cauza lipsei de medici.

În acest moment, dintre cei doi medici psihiatri, unul este în concediu medical, celălalt este la capătul puterilor făcând peste 30 de gărzi consecutive.

Așadar, activitatea psihiatrie SMR se va reduce în perioada următoare doar la consultații în ambulatoriu, dupa cum urmează:

𝐈𝐮𝐧𝐢𝐞 𝐋 – 𝐕 𝟗.𝟑𝟎 -𝟏𝟒.𝟎𝟎

𝐈𝐮𝐥𝐢𝐞 𝐋 – 𝐕 𝟖.𝟎𝟎 -𝟏𝟓.𝟎𝟎

”Dorim să știți că în ultima perioadă s-au făcut demersuri pentru rezolvarea acestei situații, au fost contactați medici psihiatri în vederea angajării acestora, s-au făcut solicitări și către alte spitale din județ pentru eventuale detașări de medici cu această specialitate, pănă în acest moment rezultatele nu au fost favorabile.

Lucrăm în continuare la acest aspect. Rămâneți sănătoși!”, este mesajul transmis de manageriatul Spitalului Municipal Rădăuți, pe pagina de facebook.

 

În același timp, fostul manager al Spitalului rădăuțean, avocatul Traian Andronachi, care a obținut săptămâna trecută o sentință executorie de reîncadrare în funcție, a postat la rândul său un punct de vedere, însoțit de un mesaj venit din partea angajaților de la Secția de Psihiatrie a spitalului, care poate clarifica într-o oarecare măsură cauzele care au condus la această situație delicate pentru actuala conducere a unității spitalicești (mesaj preluat așa cum a fost publicat, n.r.):

”Pacat… din 1984, de cand a fos deschisa SECTIA DE PSIHIATRIE a spitalului din orasul nostru, nu s-a pus niciodata problema inchiderii ei, nici macar temporare!

Asta management: sa reusesti sa inchizi o sectie dupa ce in intervalul 2016-2019 „cineva” a reusit sa convinga 3 medici noi sa vina sa lucreze aici si dupa ce in 2019 s-a reparat capital sectia!

Nu e doar pacat, e o mare problema pe care actuala conducere aliniata la modul de gandire al primarului o tine la secret…

Mesaj primit de la o fosta colega, angajata in cadrul sectiei de psihiatrie a spitalului radautean…

 

„Se spune ca atunci cand simti ca nu mai poti trebuie sa strigi! Trebuie sa ceri ajutor atunci cand simti ca totul se destrama in jur , ca nimic din ceea ce stiai nu mai reprezinta realitate sau optiune!

Trebuie sa ceri ajutor oricui poate sa ofere si chiar celor care nu pot , dar ,ar vrea! Conteaza!

Nu mai stim cui ar trebui sa cerem ajutor! Intr-o lume intoarsa cu susul in jos, ne vedem in situatia, astazi , de a nu mai sti care ne sunt reperele!

Suntem o mana de oameni, dedicati profesiei, o mana de oameni care astazin vad la orizont nori negri generati de nepasare, de lipsa oricarui plan de dezvoltare, de lipsa cu desavarsire a unor masuri care sa aduca liniste si stabilitate!

Suntem Sectia Psihiatrie a Spitalului Municipal Radauti! Noi, cei care asiguram de zeci de ani ingrijirea bolnavilor cu probleme psihiatrice ! Noi si bolnavii nostril!Bolnavii nostri speciali au nevoie de noi! Bolnavii nostri au nevoie de o sectie deschisa care sa le asigure, atunci cand au nevoie , ajutor de specialitate! Cine nu a cunoscut nici un bolnav cu asemenea probleme, poate ramane nepasator! Dar cei carora Dumnezeu le-a pus in spate crucea unui apropiat cu asemenea probleme,stie ce inseamna ca in orasul tau, MUNICIPIUL RADAUTI, sa nu mai existe deschisa o sectie de psihiatrie! Pentru ca spre asta ne indreptam! Spre dizolvare!

Asta deoarece , cu toate ca norii negri se adunau de multa vreme , nimeni nu a crezut necesar sa ia masuri de asigurare a functionarii! In situatia de a lucra un singur medic, activitatea este aproape imposibila! Pentru mult timp , acest singur medic si-a neglijat viata personala, familia, copiii si tot ce inseamna timp liber, dedicandu-se total pacientilor si sectiei de psihiatrie! Dar acest unic medic este OM! Om care oboseste, OM care ajunge la capatul puterilor , OM care are nevoie si de o viata dincolo de spital si pacienti!

Venim catre voi, OAMENII acesti oras si va rugam sa ne fiti alaturi, va intrebam, ce este de facut? Avem acasa familii, iar ca orice familie, avem rate la banci, copii de intretinut, batrani de ingrijit! CE VOM FACE? Venim catre dvs Dle Traian Andronachi si va rugam: gasiti dvs o solutie! ATI FACUT-O DE ATATEA ORI ! Incercati si acum, chiar daca , inca, functia de manager este ocupata de altcineva! In atatia ani , sub managerierea dvs, Spitalul a crescut, a devenit un reper adevarat pentru intreaga zona! S-au deschis linii de garda noi, s-au construit etaje de spital, s-au deschis sectii noi! Mai faceti o data o minune! Si gasiti o solutie! Singur sau impreuna cu cei care ar fi trebuit sa gaseasca pana acum SOLUTII! Dar nu ne abandonati! NU ACUM! Ati fost alaturi de fiecare dintre noi, angajatii, de fiecare dintre ei, pacientii! Cu toate puterile, cu toata determinare, cu toate resursele! Mai faceti asta inca o data! Avem nevoie! NOI TOTI!”

PS: FF IMPORTANT!!!

Din pdv economic, sectia de psihiatrie prin volumul cazurilor rezolvate, efectua intre 5% si 9% din volumul cazurilor contractate si decontate prin contractul de finantare cu CAS-SV!

Inchiderea activitatii acestei sectii are consecinta imediata, prin diminuarea contactului de prestari servicii cu CAS, a diminuarii veniturilor spitalului.

Diminuarea veniturilor trebuie privita din dubla perspectiva: perspectiva diminuarii veniturilor prin nerealizarea contractului pe acest serviciu (externari psihiatrie) si consecinta suportarii din anvelopa salariala a personalului care ramane fara activitate…

In contextul in care dupa demiterea subsemnatului, numarul angajatilor a crescut considerabil, e evident ca au crescut cheltuielile generate de cresterea anvelopei salariale si de cheltuielile conexe. Excedentul de 4.350.000 lei si sodul de 7.500.000 aproximativ, predat in luna martie 2021, se pare ca s-au consumat (prin atenta supraveghere a stiti voi cu..), spitalul inregistrand luna trecuta spectaculoasa „performanta” de a inchide luna cu deficit. Adica, au cheltuit mai mult decat au incasat (pt functionare). Chiar cu vreo 300.000 lei in plus… in acest context, analizati dvs cum va suporta spitalul dubla pierdere generata prin prisma scaderii incasarilor!

PS 2:

O alta consecinta care trebuie foarte atent analizata e congestionarea activitatii compartimentului de primiri urgente care nu va avea unde sa dirijeze pe moment pacientii din aceasta patologie, pacienti care vor ocupa locurile destunate cu adevarat urgentelor.

Alte comentarii sunt de prisos. Pacat!

Era ceva care chiar functiona…”

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *