Ședința Adunării Eparhiale a Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților. IPS Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților a preluat funcția de președinte al Fondului Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei. Modificări la Statut

Astăzi, 12 septembrie 2020, ȋn Paraclisul „Sf. M. Mc. Ioan cel Nou” al Centrului Eparhial Suceava, s-a desfăşurat ședinţa de lucru a Adunării Eparhiale a Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, se arată într-un comunicat de presă publicat pe pagina proprie de internet a Arhiepiscopiei..

După rostirea rugăciunii „Împărate ceresc”, cu binecuvântarea și sub președinția Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic, s-a întrunit acest organism deliberativ care a dezbătut și aprobat următoarele:

  1. Adunarea Eparhială a luat act de alegerea Înaltpreasfinţiei Sale Calinic (Constantin) Dumitriu în funcția de Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților și, în conformitate cu Art. 3 și Art. 7 din Statutul Fondului Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților este președintele Fondului Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei.
  2. S-a aprobat modificarea Statutului Fondului Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei, prin introducerea unui alineat nou la art. 1 din Capitolul I „Dispoziții Generale”, după cum urmează: Articolul 1, alin. 2: „Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei este parte componentă a Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor din cadrul Bisericii Ortodoxe Române, cu statutul juridic de unitate de cult”.
  3. S-a aprobat modificarea Art. 2 din Statutul Fondului Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei, în sensul că: „Sediul Fondului este situat în Municipiul Suceava, Str. Iancu Flondor, nr. 2, telefon 0230 521 295, Județul Suceava”, conform nomenclatorului stradal emis de Primăria Municipiului Suceava.

Alături de membrii Adunării Eparhiale, la şedinţă au mai participat Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-Vicar, consilierii eparhiali, precum și părinții protopopi.

Lucrările ședinței Adunării Eparhiale s-au încheiat prin intonarea rugăciunii „Cuvine-se cu adevărat” și prin păstrarea unui moment de reculegere în amintirea vrednicului de pomenire Arhiepiscop Pimen.

Adunarea Eparhială este organismul deliberativ pentru toate problemele administrative, culturale, social-filantropice, economice și patrimoniale ale eparhiei. Aceasta este formată din 30 de reprezentanți ai clerului și ai credincioșilor mireni.

 

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *