Ședință de urgență de CJ, mâine. Spitalul Județean va primi bani pentru un aparat de testare, unul de ventilație și două autoclave. 1 milion de lei vor fi alocați Spitalului din Rădăuți

Vicepreședintele CJ Suceava, Viorel Seredenciuc a anunțat că  Consiliul Județean Suceava se reunește din nou mâine în ședință de urgență pentru alocarea de fonduri necesare pentru Spitalul Județean Suceava și pentru Spitalul Municipal din Rădăuți.

Astfel, pentru Spitalul Județean din Suceava vor fi alocate fonduri pentru un aparat de testare, un aparat de ventilație și două autoclave. De asemenea, se va aloca  suma de 1 milion de lei pentru Spitalul Municipal din Rădăuți.

”Vom aloca și fonduri necesare pentru cheltuielile legate de cazarea medicilor delegați la Spitalul Județean Suceava din alte județe pentru asigurarea continuității actului medical pe perioada carantinării medicilor suceveni” a declarat vicepreședintele Viorel Seredenciuc.

El a arătat că, recent, Consiliul Județean Suceava a alocat Spitalului Județean de Urgență, prin Hotărârea nr. 46 din 23 martie 2020, suma de 7 milioane lei pentru achiziționarea a 44 aparate de ventilație care vor fi folosite în secțiile de Boli infecțioase și Pneumologie pentru tratamentul cazurilor de infectare cu noul coronavirus SARS-CoV-2.

Pentru creșterea capacității de testare la nivelul județului Suceava, încă din data de 19 martie, Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a solicitat Ministerului Sănătății un aparat de testare pentru Spitalul Județean și aprobarea pentru instruirea a patru persoane (doi medici și două asistente) la Institutul de Boli Infecțioase Matei Balș din București a mai transmis vicepreședinte CJ Suceava, Viorel Seredenciuc.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *