Ședințe operative ale Instituției Prefectului la DSP și Spitalul Județean pentru analiza situației de la spital, și din celealte instituții implicate în gestionarea crizei coronavirus
Prefectul județului Suceava, Alexandru Moldovan și subprefectul Laura Morar, au inițiat azi 08.04.2020 două ședințe operative la sediul Direcției de Sănătate Publică Suceava și la Spitalul Județean de Urgență.
Împreună cu ministrul secretar de stat Generalul-maior în rezervă Ionel Oprea, coordonator al activității Spitalului Județean Suceava, subsecretarul de stat maior Ovidiu Șandor și directorul executiv interimar al Direcției de Sănătate Publică, dr. Manuela Trifan a fost analizată situația existentă în acest moment la nivelul unității medicale, dar și a celorlalte instituții implicate direct în gestionarea crizei generate de infecția cu noul coronavirus, fiind vizate cu prioritate:
- acțiunile imediate necesar a fi întreprinse pentru gestionarea corespunzătoare a crizei
- stabilirea direcțiilor de acțiune în vederea creșterii capacității de răspuns a echipelor din cele două instituții aflate în prima linie de luptă împotriva COVID- 19 respectiv Spitalul Județean Suceava și Direcția de Sănătate Publică Suceava.
Au fost examinate concluziile finale ale analizelor efectuate, planurile de stabilitate ale situației epidemiologice create, bazate pe configurările și reconfigurările circuitelor epidemiologice pentru identificarea riscurilor și aplicarea măsurilor corespunzătoare de prevenire și eliminare a riscurilor.
În urma analizei efectuate în cadrul ședinței operative a reieșit faptul că situația este în curs de stabilizare, fiind necesară asigurarea unei gestionări eficiente a focarului epidemic în perioada următoare. Toate măsurile adoptate țin cont de dinamica situației și dimensiunile focarului epidemiologic, iar dispozițiile integrate de acțiune vizează crearea unui cadru organizatoric echilibrat, cu respectarea prevederilor legale aplicabile.
Metodologiile de control epidemiologic au fost stabilite cu sprijinul și expertiza dr. Daniela Marcoci – șef serviciu Programe de sănătate în cadrul Direcției de Sănătate Publice Neamț, detașată temporar în cadrul Spitalului Județean Suceava.
În discuțiile purtate, ministrul secretar de stat Generalul-maior în rezervă Ionel Oprea – coordonatorul activității unității medicale a dat asigurări, că împreună cu Consilul Medical al spitalului județean vor fi aplicate măsuri de reintegrare, în condiții de maximă siguranță și securitate a personalului medical în activitate sau care urmează sa revină în activitate, de creștere a calității actului medical și de funcționare în parametri optimi a unității spitalicești.
La nivelul DSP Suceava sunt continuate demersurile și eforturile de a crește capacitatea de testare la nivelul județului Suceava, de definitivare a anchetelor epidemiologice, de îmbunătățire a timpilor de răspuns și de corelare a datelor, cu informarea corectă și actualizată a situației curente. În acest sens, conducerea spitalului județean a precizat faptul că, capacitatea de testare a crescut la aproximativ 250 de teste/ zi, făcându-se eforturi pentru operaționalizarea și celorlalte aparate de testare care au fost donate spitalului județean.
Toate eforturile instituțiilor implicate în gestionarea contextului epidemiologic se concentrează, în context legal, pe identificarea, cooptarea și gestionarea cu promptitudine și eficiență a tuturor resurselor necesare care să asigure respectarea normelor epidemiologice de protecție și siguranță, precum și limitarea și prevenirea răspândirii contaminărilor cu noul coronavirus.