Șeful UPU Suceava, dr. Liviu Cîrlan indică pe generalul Ionel Oprea, ca fiind cel care a determinat deschiderea dosarului penal pe numele său

Dr. Liviu Cîrlan (foto: Jupânu), șeful UPU Suceava a transmis presei o scrisoare deschisă prin care explică modul în care s-a ajuns ca Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava să deschidă un dosar penal pe numele său pentru ”zădărnicirea combaterii bolilor. Medicul sucevean l-a indicat pe generalul maior în rezervă Ionel Oprea, coordonatorul administrării militare a Spitalului Județean ca fiind cel de la care s-a pornit ofensiva procurorilor împotriva sa.

Iată conținutul scrisorii deschise semnate de doctorul Liviu Cîrlan:

 

„Ca urmare a apariției în presa locală  a unui articol din data de 22 aprilie, care a fost ulterior preluat și în presa națională din care am aflat cu stupoare că  sunt deferit justiției pentru o presupusă lipsa de echipament în cazul a trei asistente medicale din subordinea mea, sunt nevoit să răspund prin această scrisoare deschisă și să arăt neadevărul acestor informații, precum și situația existentă în cadrul Spitalului Județean Suceava.

Din nefericire, soluționarea unor astfel de nemulțumiri s-a mutat în mass- media prin transmiterea unui comunicat de presă de către actuala conducere a unitățtii spitalicești prin care se informează că am fost cercetat disciplinar și sunt acuzat de către dl. secretar de stat – general dr. lonel Paul Oprea că  am dat ordin ca doar în cazul medicilor să fie respectate normele de echipare, nu și în cazul personalului medical auxiliar.

Țin să precizez că nu am fost trimis în fața unei comisii de disciplină, ci s-a constituit la nivelul SJUSV o comisie administrativă, din care a făcut parte inclusiv dl. general lonel Paul Oprea, în fața căreia am fost invitat, alăuri de alți colegi, pentru a răspunde unor întrebari care să stabilească modul în care sunt respectate normele privind protecția personalului în cadrul Unității de Primiri Urgențe – UPU.

Înainte să se ajungă la un rezultat, Comisia a sesizat Parchetul de pe lângă Judecatoria Suceava în vederea cercetării mele și a colegului meu, medicul primar UPU Bogdan Bodnar, pentru săvârșirea infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor. Vă aduc la cunoștintă că, deși au decis sesizarea procurorilor suceveni, membrii comisiei nu au luat nici o măsură împotriva mea ci, prin adresa din data de 23.04.2020, primită sub semnătură în data de 24.04.2020, „mi-au pus în vedere să dispun reinstruirea întregului personal, pe bază de semnatură, în vederea utilizării kitului complet Covid 19, ca măsură suplimentară de protectie”. Astfel, am aflat din presă că dl. general Oprea, în calitate de coordonator medical al SJUSV, a decis ca această competență revine organelor de urmărire penală și nu structurilor interne ale unității pe care o coordonează.

Cotidianul „Crai nou” anunța că ”potrivit unui comunicat al Parchetului Judecătoriei (PJ) Suceava, procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava au analizat sesizarea Spitalului Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava depusă joi, 23.04.2020, şi s-au sesizat din oficiu pentru sàvârşirea infracțiunii de „zădărnicirea combaterii bolilor”. Asadar, „sesizarea din oficiu” pentru a fi eu anchetat s-a făcut la semnalul de alarmă falsă tras de dl. general în rezervă dr. Ionel Paul Oprea, în calitatea sa de coordonator medical al SJUSV.

Astfel cum a rezultat și din răspunsurile date în cadrul comisiei administrative, implementarea Dispoziției nr. 10 din data de 13.04.2020 a Managerului SJUSV și a Protocolului de tratament a cazurilor Covid 19 din data de 16.04.2020 la nivelul personalului medical din subordinea mea s-a facut în deplină concordanta cu Ordinele Ministrului Sănătății nr. 533/29.03.2020 și nr. 555/03.04.2020. Conform documentelor amintite, purtarea echipamentului de protecție este esențială, echipament de protectie fiind atât combinezonul cât și/sau halatul chirurgical steril, cele două  având grad de protecție ridicat a persoanei care îl poartă, Procotolul din data de 16.04 permițând utilizarea celor doua tipuri de echipament. Nu am restricționat nimănui accesul la kiturile complete Covid 19. Mai mult decât atât, ambele tipuri de echipament se găseau în cantitate suficientă pe fiecare tură la recepția Ambulatoriului SJUSV. Consider că a fost speculată o frică (neimputabilă subsemnatului) cu privire la pericolul de contaminare a celor 3 asistente medicale din subordinea mea pentru a declanșa o campanie de denigrare a medicilor suceveni.

 

Toată activitatea mea a fost pusă în slujba pacienților și a personalului SJUSV și am luat toate măsurile pentru protejarea acestora în toți anii profesiei mele, și mai ales acum, în contextul epidemiologic existent.  Încă înainte de a fi preluată conducerea spitalului de către o echipa de medici militari, mi-am pus profesia mai presus de familie și am participat activ la menținerea activității Secției UPU fără a ține cont de orar sau de program. Orele suplimentare au devenit obișnuință și asta doar pentru a fi mereu în mijlocul oamenilor pe care îi  coordonez fără a face diferența între ei în funcție de atribuțiile fiecăruia (medici, asistente, infirmiere sau brancardieri). Am fost toți pentru unul și unul pentru toti! Și în ciuda neadevărurilor vehiculate în presă, am reușit să rămânem o echipă în adevăratul sens al cuvântului!

Din anul 1997, încă de la depunerea jurământului lui Hipocrat, am ales să rămân exclusiv în slujba pacientului!

Mă văd nevoit să aduc la cunoștința opiniei publice că încă de la prima ședință din  data de joi, 02.04.2020, dl. general Oprea a semănat frică, teroare și a umilit oameni din rândul angajaților SJUSV, amenințându-ne că vom ajunge să fim anchetați, limbajul folosit neputând a fi reprodus datorită conținutului său nepotrivit și ofensator. Aș aminti doar modul în care dl. Juravle Emil Vasile, în calitate de sef seviciu RUNOS, a fost făcut incompetent, amenințat și terorizat psihic până a ajuns ca sâmbătă, 04.04.2020 să își prezinte demisia dlui. lt. colonel Daniel Ionut Derioiu. Din fericire, la o analiză  mai meticuloasă a situației, s-a decis menținerea în rândurile angajaților a domnului Juravle.

 

Aspecte imputabile coordonării medicale militare a SJSUSV, care duc la zădărnicirea combaterii virusului Covid 19

 

Continui prin a-mi exprima public respectul pentru Armata Română și cunosc ce presupune viața militară, eu însumi având stagiul militar satisfăcut, însă voi expune punctual aspecte imputabile coordonării medicale militare a SJSUSV, care duc la zădărnicirea combaterii virusului Covid 19 și posibil o recontaminare masivă a personalului medical:

  1. Circuitele de decontaminare sunt necorespunzătoare și riscăm o nouă infectare masivă a personalului: în perimetrul stabilit pentru personal ca spațiu de echipare, nu există locuri de depozitare a echipamentelor folosite, astfel halatele folosite sunt depozitate în același loc cu hainele ce urmează a fi purtate în exteriorul spitalului, aspect care poate duce la o contaminare a echipamentelor noi. Nu este vina personalului deoarece angajatii UPU folosesc spațiul insuficient compus din 2 camere neventilate și neaerisite, fără ferestre (de aproximativ 20 m pătrați fiecare) pus la dispoziția lor, spațiu care excede atribuțiilor mele de coordonare și verificare a UPU – SMURD Suceava. Mă văd nevoit să semnalez aceste nereguli pentru a preveni o nouă infectare în masă a personalului întrucât și personalul din subordinea mea se echipează și dezechipează acolo, se confruntă cu aceste probleme și implicit sunt supuși riscului de contaminare.
  2. Halatele purtate pe sub echipamentul de protecție sunt luate acasă de majoritatea angajaților (halate/dezinfectate în regie proprie cu sau fără dezinfectanți, după posibilitățile fiecăruia, ceea ce echivalează cu o posibilitate foarte mare de contaminare a spațiului locativ și a membrilor familiilor lor. Astfel, în acest context și având în vedere că s-a promis public de către conducerea militară dezinfectarea halatelor din material textil (cele care se poartă pe sub echipamentul de protectie), solicit să se facă dovada spălării și dezinfectării a minim câteva mii de halate din material textil odată cu implementarea noilor circuite;
  3. NU SE RESPECTĂ NORMELE DE DISTANȚARE SOCIALĂ, aspect cunoscut de către actuala conducere militară a instituției spitalicești, conducere care nu a luat măsuri concrete pentru înlăturarea acestor pericole.
  4. Nici în prezent nu sunt asigurate spații suficiente pentru dușuri în scopul asigurării unei decontaminări totale la ieșirea din incinta spitalului, respectiv din tura de lucru. De asemenea, nu au fost puse la dispoziția angajaților spitalului cele necesare decontaminării în spațiile de igienizare a personalului: prosoape, halate și papuci de unică folosință, dezinfectanți pentru igiena corporală totală, spatii corespunzătoare pentru cei aproximativ 150 de oameni de pe o tura din întreg spitalul, toalete suficiente și dezinfectate. Există interacțiune între schimburile de tură: cei care intră în tura de lucru cu cei care ies din tura de lucru. Acest aspect duce la o încalcare gravă a normelor de decontaminare totală, întreg personalul medico-sanitar al spitalului fiind expus riscului de contaminare (îmbolnavire) nu numai noi, cei din secția de primiri urgențe;
  5. Deseurile rezultate din dezbrăcarea (îndepărtarea) echipamentului de protecție sunt depozitate necorespunzător în sensul supraîncărcării containerului existent în spațiul de decontaminare ceea ce duce la aruncarea pe jos a materialelor, nu din neglijență ci pur și simplu din lipsa condițiilor decente de dezechipare;
  6. neregulile legate de eficientizarea luptei covid, semnalate conducerii SJUSV prin adresa nr.14145 din data de 25.04.2020.

Consider ca toate aceste aspecte se impun a fi verificate, de asemenea, de către organele de cercetare penală cu privire la fapte ce au zădărnicit sau zădărnicesc combaterea bolii. Astfel, prin preluarea conducerii spitalului de către echipa militară și prin masurile dispuse, pericolul de contaminare a angajaților nu a fost înlăturat. În prezent riscul de infectare nu se datorează lipsei de echipament kit complet COVID 19, ci lipsei măsurilor de decontaminare la echipare și dezechipare.

Aspectele descrise mai sus pot fi confirmate de către majoritatea colegilor mei, începând cu șefii de secție și încheind cu brancardierii, pentru că toți folosim același circuit de decontaminare stabilit de actuala conducere, însă inadecvat luptei anti COVID. Suntem un spital focar COVID și se impun măsuri stricte și exacte de decontaminare și de protejare a întregului personalul medico-sanitar! Astfel, cele descrise reprezintă aspectele grave, neajunsurile și nereguluile din activitatea noastră în lupta dusă clipă de clipă și umăr la umăr de către toți angajații spitalului cu pandemia generată de virusul Covid 19 și nicidecum lipsa echipamentului sau refuzul purtării acestuia.

Mulțumesc pentru încrederea acordată și pe această cale cetățenilor carantinați în mun. Suceava și zonele limitrofe și stărui în rugămintea devenită slogan: Stați acasă! – pentru prevenirea pandemiei.

Am fost, sunt și voi rămâne devotat profesiei mele!”

Cu deosebite mulțumiri, dr. medic șef  UPU-SMURD Suceava

Liviu Cârlan

Please follow and like us:

One thought on “Șeful UPU Suceava, dr. Liviu Cîrlan indică pe generalul Ionel Oprea, ca fiind cel care a determinat deschiderea dosarului penal pe numele său

  • 27 aprilie 2020 la 20:03
    Permalink

    România trezește !!! Suceava , unde ești Ștefan ???
    Despre cine vorbim ? Jurământul cui … ?
    Am ajuns cu mama la UPU acum ceva timp în urmă , a fost preluată de acest medic , după ore petrecute pe holul urgentei , a doua zi de Paști , a trimis-o acasă cu diagnostic de cădere de calciu , nici o analiză făcută,iar dacă nu ajungeam în următoarea zi la Tg. Mureș , mama mea murea…
    Diabet,insuficiență renală , hernie de disc …

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *