Mopan Suceava
Actualitate

Senatorul Daniel Cadariu: Gheorghe Flutur va fi viitorul ministru al Dezvoltării

Câștigarea alegerilor parlamentare de către PNL Suceava va fi garanția continuării dezvoltării județului a arătat senatorul liberal sucevean Constantin Daniel Cadariu.

El a spus că la întâlnirea din data de 15 octombrie 2024 de la Horodnicul de Sus, conducerea națională a PNL a precizat faptul că Gheorghe Flutur va fi viitorul ministru al Dezvoltării.

Anunțul a fost făcut de către prim vicepreședintele PNL Dan Motreanu în prezența președintelui PNL, Nicolae Ciucă.

Condiția de îndeplinit este un rezultat foarte bun al PNL Suceava la alegerile parlamentare și prezidențiale care urmează.

Adică mai exact presupune câștigarea acestor alegeri la nivelul județului Suceava de către PNL.

Ori odată îndeplinite aceste premise va fi garantat faptul că dezvoltarea județului nostru pe viitor va fi la fel de intensă că în ultimii 8 ani.

Cu alte cuvinte toate investițiile aflate în derulare vor fi finalizate.

Proiectele blocate în ultima perioadă de către PSD precum ar fi spitalul de copii, centura ocolitoare a orașului Gura Humorului și tronsoanele din autostrada A7 de la Pașcani la Suceava și de la Suceava la Siret vor fi reluate.

Iar alte proiecte de modernizare a județului Suceava necesare și așteptate de către cetățeni vor fi inițiate, finanțate și finalizate.

Garanția pentru toate acestea va fi PNL și președintele PNL Suceava, domnul Gheorghe Flutur.

Am demonstrat în ultimele doua mandate că ne ținem de cuvânt.

S-a dovedit în acest răstimp faptul că domnul Flutur a fost singurul om politic sucevean ascultat și respectat de către cei de la București.

Din păcate pentru suceveni, celelalte partide din județ nu pot oferi astfel de garanții.

Iar ce s-a întâmplat în ultima săptămână cu cei de la PSD și cu cei de la AUR dovedește acest lucru.

Ambele organizații județene de la Suceava s-au dus la București cu listele lor pentru alegerile parlamentare și sau întors cu cele impuse de conducerile centrale.

Iar pe acele liste au fost impuși candidați care nu sunt cetățeni ai județului Suceava și care e puțin probabil să înțeleagă nevoile și așteptările noastre”, a transmis senatorul PNL de Suceava, Constantin Daniel Cadariu.

 

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *