Senatorul Ioan Stan, precizări privind alocarea de fonduri prin programul ”Anghel Saligny”: politicul a fos lăsat deoparte

Senatorul PSD Ioan Stan a transmis o serie de precizări referitoare la alocarea fondurilor de investiții prin programul de finanțare „Anghel Saligny”:

 

După cum știm a fost alocată pentru investiții suma totală de de 52,5 miliarde de lei. Din acești bani, 22,5 miliarde de lei sunt prevăzuți pentru alimentări cu apă și stații de tratare a apei, sisteme de canalizare, stații de epurare a apelor uzate, inclusiv canalizare pluvială și sisteme de captare a apelor pluviale. Alți 30 miliarde de lei sunt acordați pentru drumurile publice clasificate și încadrate în conformitate cu prevederile legale în vigoare ca drumuri județene, drumuri de interes local, respectiv drumuri comunale sau drumuri publice din interiorul localităților, precum și variante ocolitoare ale localităților și poduri, podețe, pasaje sau punți pietonale.

În vederea alocărilor de bani pe județe s-a utilizat o medie ponderată, cuprinzând următorii indicatori:

50% – ponderea numărului unităților administrativ-teritoriale la nivel național;

15% – ponderea populației fiecărui județ în total populație;

15% – indicatori statistici din care rezultă necesarul de infrastructură în domeniile drumurilor publice, alimentării cu apă, sistemelor de canalizare;

20% – capacitatea financiară a unităților administrativ-teritoriale.

Pe baza formulei de calcul, județul Suceava s-a ales cu cea mai mare sumă de bani la nivel național, respectiv 1.663.926.046 de lei, având și cel mai mare număr de proiecte depuse dar și cele mai multe unități administrative.

Subliniem faptul că la baza atragerii de fonduri pentru județul nostru a stat formula de calcul prezentată mai sus, nu alți factori. Nimeni nu a favorizat pe nimeni, politicul a fost lăsat deoparte, totul pentru o împărțire cât mai echitabilă a fondurilor la nivel național, în funcție de nevoile existente în fiecare județ în parte. Nimeni nu a atras mai mulți sau mai puțini bani pentru județul său. Totul a depins de formula de calcul care a fost gândită pentru o impărțire cât mai obiectivă a fondurilor existente, ținând cont de nevoile administrative reale existente pe tot cuprinsul țării.  

Senator, Ioan Stan

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.