Senatorul Ion Stan: ”Suntem datori Ministrului Culturii să-i sprijinim activitatea sugerându-i o inițiativă de ”modernizare” a Dicționarului Limbii Române. Pentru includerea expresiilor intraductibile folosite de Primul său Ministru”

”Excelența sa, domnul Ministru al Culturii, sacrificând prețiosul timp cuvenit a fi alocat problemelor specifice ale ministerului, a găsit de cuviință să bage în seamă într-un mod, deasemenea specific partidului domniei sale ca și președintelui care a luat în custodie pe termen nelimitat acest partid (al său) ca și guvernul (său), chestiuni ce n-au,vorba aceea nici în clin nici în mânecă, cu ce numim îndeobște cultură.

Dacă președintele partidului și prim ministru al Guvernului flutură nedezmințit securea decapitării tuturor realizărilor Guvernării PSD, domnul ministru nu poate avea decât o poziție identică. Desființează dl. Prim-ministru Fondul de Dezvoltare și Investiții, cum să nu susțină Excelența sa Ministrul Culturii așa ispravă glorioasă. Ba chiar o face, cu strașnică intransigență și fără rezerve în mânuirea epitetelor, întru bunele deprinderi ale camarazilor săi.

Se supraîncălzește dl. Prim-ministru punând la zid Fondul de Investiții, care, pe lângă a fi creația PSD mai are și păcatul fără margini de a nu avea nici un „leu real” în buget, sare și Excelența sa întru condamnarea ticălosului Fond. De ce să citească dl. ministru Ordonanța nr.114 care înființează Fondul și care precizează cu ce se ocupă și cine îl gestionează, ba chiar face vorbire de un anume cont de disponibil al Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză. Ce rost ar avea de altfel o atare strădanie când numita Ordonanță își așteaptă rândul la butucul decapitării dorite nu doar de Guvern și Președinție cât mai ales de cei care palpită în așteptarea posibilității de a ne oferi energie la prețurile dorite, de ei nu de noi plătitorii. Nu, dl. Ministru știe că guvernarea PSD a fost condusă de propriile interese, în virtutea cărora s-au practicat ”strategii josnice”. Este dreptul democratic al Excelenței sale să considere în acest mod creșterea salariilor în învățământ și sănătate, creșterea pensiilor, programul ”Prima casă” reducerea taxelor și impozitelor, programele pentru dezvoltarea agriculturii, programele pentru turism și alte multe măsuri practicate de Guvernarea PSD. Toate prin punerea în operă a echilibrului perfect dintre incompetență și ipocrizie în virtutea intereselor personale conform exprimării domniei sale. Și de ce să n-o facă atâta vreme cât cântă în struna șefului său de partid și chiar a conducătorului suprem al oștirii guvernamentale, cu sediul la Cotroceni, adăugând la exprimările pe cât de nefondate pe atât de neadevărate și găselnița cu „partidul toxic” proferată de ambii superiori ai d-lui Ministru.

Cu toate acestea, doamnelor și domnilor, îngăduiți-mi să-mi exprim considerația față de prestația dl-ui Ministru al Culturii. Fără a pregeta nici o clipă, a rupt Excelența Sa din prețiosul său timp, menit a fi dedicat problemelor Ministerului, pentru a se apleca cu atât discernământ asupra celor de mai sus. Păi să lase Domnia Sa chestiunea ”Cumințeniei Pământului” ca să ne pună pe noi în cunoștință de cauză cu ”golănelile” PSD nu e puțin lucru. Mă și mir că acest termen nu se regăsește în discursul d-lui ministru că doar e preferatul Președintelui tuturor românilor. Dacă tot a făcut un așa sacrificiu suntem datori Excelenței sale să-i sprijinim actvitatea sugerându-i o inițiativă de ”modernizare” a Dicționarului Limbii Române. Pentru includerea expresiilor intraductibile folosite de Primul său Ministru. Așa încât, Excelența voastră, din dorința de a vă aprecia rezultatele manageriale din ograda Ministerului ce păstoriți, am aprecia dacă v-ați îndrepta eforturile spre acest gen de acțiuni, lăsând blamarea PSD-ului pe seama miniștrilor fără portofoliu care dovedesc în fiecare zi că n-au altă treabă”.

Ion Stan, senator PSD 

 

Please follow and like us:

One thought on “Senatorul Ion Stan: ”Suntem datori Ministrului Culturii să-i sprijinim activitatea sugerându-i o inițiativă de ”modernizare” a Dicționarului Limbii Române. Pentru includerea expresiilor intraductibile folosite de Primul său Ministru”

  • 16 decembrie 2019 la 18:25
    Permalink

    Io mor di nacaz, da chiar mor, zău, că virgulili, nu știu virgulili dacî sunt psedist pusî, adicî dă dl aista Stan ori ispravî gazătareascî sub influiențî cauzatî dî respect fie fațî di acelaș domn Stan, fie fațî di dl Ministru. Sî asta ma omoarî pă mini drept sâ va spun. Cî șî virgulațîia ar ave dreptul sî pretindî, ca șî exprimările, di la Acadimii largimi mai multi șî mai lati, ca sî încapî șî e așa cum sa practică șî aici și la altîi casî în reguli academici. Deci virgulili. Cî altfel digeaba alegiri anticipati, cî eu apreciez guveranarea dipi virgulații. Șî ma tem cî nam sî am pi cini sî votez.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *