Politica

Senatorul PSD Gheorghiță Mîndruță a participat la Forumul la nivel înalt al ONU privind Dezvoltarea Durabilă New York, 17-20 iulie 2023

Senatorul PSD de Suceava Gheorghiță Mîndruță, membru al Grupului Român al Uniunii Interparlamentare (GRUI), a făcut parte din delegația națională a României la sesiunea 2023 a Forumului politic la nivel înalt al ONU privind dezvoltarea durabilă și, în această calitate, a participat la New York, în perioada 17-20 iulie a.c., la lucrările Forumului și la reuniunea organizată de Uniunea Interparlamentară (UIP) cu ocazia acestui eveniment.

Delegația României, condusă de Mircea Fechet, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, a inclus reprezentanți ai Guvernului și societății civile. Din partea Parlamentului a participat și deputatul Ioan Cupșa, membru al Comitetului Director al GRUI.

Forumul la nivel înalt al ONU, cu tema Accelerarea redresării după pandemia de COVID-19 și implementarea integrală a Agendei 2030 pentru Dezvoltare Durabilă la toate nivelurile, a examinat progresele și provocările actuale în realizarea Obiectivelor Dezvoltării Durabile (ODD), cu accent pe cinci din cele 17 Obiective: ODD 6 – apă curată și sanitație, ODD 7 – energie curată și accesibilă, ODD 9 – industrie, inovare și infrastructură, ODD 11 – orașe și comunități durabile și ODD 17 – parteneriate pentru ODD.

Tara noastra s-a numărat printre cele 39 de state care au prezentat, în cadrul segmentului la nivel înalt, Rapoarte Naționale Voluntare (RNV) privind implementarea ODD. Raportul României, al doilea după cel din 2018, a fost completat cu o declarație care reflectă perspectiva tinerilor, cu un raport al copiilor și cu un raport voluntar elaborat la nivelul municipiilor și comunelor. Prezentările au fost susținute de șeful delegației române, împreună cu Laszlo Borbely, coordonatorul Departamentului pentru dezvoltare Durabilă din cadrul Guvernului, și Ioana Dospinescu, reprezentanta Asociației Tineretul ONU din România.

Ca în fiecare an, UIP a asigurat dimensiunea parlamentară a Forumului ONU prin organizarea unei reuniuni parlamentare la care participanții au discutat despre rolul și eficiența mecanismelor și structurilor parlamentare dedicate ODD, pornind de la constatările celui mai recent studiu al UIP în materie. Programul a mai inclus un schimb de experiență și bune practici privind contribuția parlamentelor la realizarea ODD6 – apă curată și sanitație, precum și o dezbatere despre instrumentele de monitorizare a implementării ODD.

In intervenitia sa pe aceasta ultima tema, senatorul Gheorghiță Mîndruță a mentionat adoptarea, de catre  Romania, a unui nou set de Indicatori Nationali de Dezvoltare Durabila meniti sa asigure monitorizarea eficienta a implementarii strategiei tarii noastre in materie, inclusiv din perspectiva progreselor sociale si de mediu. Totodata,  a subliniat  ca noul set include indicatori referitori la utilizarea resurselor, consumul de energie, emisiile de dioxid de carbon. In continuare, reprezentantul GRUI s-a  referit la platforma online Romania Durabila, care contine  indicatori nationali si europeni, dar si barometre care masoara perceptia opiniei publice privind ODD. A amintit, totodata, ca strategiile sectoriale ale Romaniei includ evaluari privind contributia la realizarea ODD, mentionand, cu titlu de exemplu, strategiile privind  economia circulara si, respectiv, dezvoltarea urbana.

In incheiere, senatorul Mîndruță a subliniat că pacea si securitatea sunt conditii sine qua non pentru realizarea Agendei 2030. Agresiunea ilegala si neprovocata a Rusiei impotriva Ucrainei ameninta ordinea internationala bazata de reguli, pacea si securitatea globala, si are consecinte grave in plan economic si umanitar, accentuand provocarile legate de implementarea  ODD.  « Astazi, mai mult ca niciodata, trebuie sa punem accentul pe conexiunile dintre dezvoltare, aspectele umanitare si pace, sa intensificam eforturile pentru prevenirea conflictelor si sa promovam rezilienta societatilor noastre prin solutii cat mai incluzive. Parlamentele trebuie sa fie principalii promotori ai acestor imperative », a subliniat senatorul Mîndruță.

In marja Forumului ONU, senatorul Gheorghiță Mîndruță a participat la diferite evenimente, între care: Laboratorul RNV Programe inovatoare și mecanisme de guvernanță ale sectorului public în sprijinul proceselor RNV, organizat de România în parteneriat cu Departamentul pentru de Afaceri Economice și Sociale al ONU;  reuniunea privind coerența politicilor în sprijinul dezvoltării durabile, organizată de Slovacia, în colaborare cu OCDE, România, Belgia, Ghana și Italia, la care a fost lansată ediția 2023 a raportului OCDE Promovarea coerenței politicilor în vremuri de criză: practici și instrumente pentru accelerarea progresului în implementarea ODD; dezbaterea privind contributia formatelor de cooperare regionala si in special a Initiativei Central Europene in promovarea ODD, organizata de Republica Moldova.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *