Senatorul PSD Ioan Stan, interpelare adresată ministrului Dezvoltării Ioan Ștefan pe tema proiectelor de primă urgență ale Companiei Naționale de Investiții

Senatorul social democrat Ioan Stan, președintele organizației județene PSD Suceava a adresat o interpelare ministrul Lucrărilor publice, Dezvoltării și Administrației, Ioan Ștefan.

Obiectul interpelării îl reprezintă Proiectele Companiei Naţionale de Investiţii prin submăsura Lucrări în prima urgență.

Prezentăm conținutul interpelării:

Stimate Domnule Ministru,

Inundațiile din vara anului 2018 au produs în judetul Suceava pagube importante. Una din soluțiile pentru readucerea infrastructurii la situația anterioară dezastrului a fost  ca prin submăsura ”Lucrări în prima urgență”, Compania Naţională de Investiţii să preia și să gestioneze refacerea a parte din ele. Unitățile administrativ teritoriale au depus la CNI în timp util toată documentația necesară, acestea fiind înscrise pe lista sinteză aprobată de dumneavoastră la finalul anului 2019, iar la începutul acestui an, au obținut și avizul favorabil al consiliului tehnico-economic de avizare al CNI.

Din acel moment însă titularii celor 42 de proiecte din județul Suceava aflate în situația de mai sus, nu au mai primit nici un semn că vor trece către etapa următoare din program.

Pentru că lucrările de infrastructură menționate, drumuri, poduri, podețe, asigură accesul unor comunități importante ca număr de persoane, deoarece în cazul unor ploi torențiale specifice perioadei de vară, situația actuală poate suferi degradări importante ce vor necesita sume mult mai importante pentru refacere și fiindcă suntem într-o perioadă propice desfășurării activităților din construcții, vă rog să-mi răspundeţi la următoarele întrebări:

  1. In ce măsură CNI și ministerul condus de dvs. au capacitatea de a gestiona și implementa aceste proiecte?
  2. Care credeți că va fi termenul de finalizare a lor, având în vedere că sunt proiecte incluse la categoria – ”Lucrări în prima urgență”

Solicit formularea răspunsului în scris. Vă mulțumesc.

Cu stima!

Senator Ioan Stan

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *