Mopan Suceava
Politica

Senatorul PSD Ioan Stan: Liberalizarea prețului energiei electrice, dezastruoasă pentru sute de mii de români

Senatorul PSD de Suceava, Ioan Stan a transmis un comunicat de presă în care arată că liberalizarea prețului energiei electrice este dezastruoasă pentru sute de mii de români. Prezentăm mai jos comunicatul transmis de senatorul social democrat sucevean, în care el explică de ce acestă liberalizare are efecte dezastruoase.

 

Liberalizarea prețului energiei electrice se dovedește a fi dezastruoasă pentru sute de mii de români, guvernarea PNL-USRPLUS-UDMR dovedind din nou că nu este capabilă  să găsească soluții privind problemele strigente ale românilor. Din această cauză, peste 209.000 de gospodării riscă să fie deconectate de la rețeaua electrică și în jur de jumătate de milion de români, în secolul XXI, se vor întoarce la lumânare și opaiț. Și nu e vorba despre rău platnici, ci despre un fenomen social grav, rezultat al faptului că oamenii pur și simplu nu mai au bani să achite facturile din ce în ce mai mari ale utilităților. Creșterea acestor facturi, împreună cu majorarea prețurilor la produsele alimentare, combustibili, materiale de construcții, înghețarea salariilor, a pensiilor și nerespectarea legii alocațiilor au condus spre acest rezultat care întoarce România cu sute de ani în urmă. Din cauza acestui cumul de factori, caracteristic guvernării Cîțu, sute de mii de români se află în imposibilitatea de a-și achita factura la energia electrică, ori așa ceva ar trebui să fie de neconceput în România anului 2021.

Având în vedere acest fapt, PSD cere convocarea de urgență a Parlamentului pentru adoptarea legii consumatorului vulnerabil, condamnând totodată iresponsabilitatea guvernării actuale care în loc să ia decizii prin care să rezolve această situație extrem de gravă, este preocupată mai degrabă de campanii electorale interne și de folosirea resurselor statului în interes de partid. Dacă coaliția PNL-USRPLUS-UDMR ar fi manifestat o minimă responsabilitate față de această problemă, ar fi luat măsuri de protejarea și sprijinirea consumatorilor vulnerabili, simultan cu abrogarea posibilității de deconectare a acestora de la utilități. Iar culmea tupeului acestei coaliții de guvernare constă în faptul că deși cunoaște această realitate, abia peste un an, în septembrie 2022, susține că ar urma să fie aplicate măsuri concrete pentru susținerea consumatorului vulnerabil. Or românii care se află în imposibilitatea de achitare a facturii de energie electrică au nevoie de soluții acum. Nu mâine, nu peste un an.

Senator, Ioan Stan

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *