Senatorul PSD Ioan Stan: Lui Florin Cîțu îi scapă niște realități economice și sociale

Senatorul PSD sucevean Ioan Stan, a transmis un comunicat în care îl critică pe Florin Cîțu președintele celuilalt partid aflat la guvernare – PNL,  căruia i-ar scăpa ” niște realități economice și sociale”.

Prezentăm mai joc conținutul comunicatul de presă transmis de liderul social decomcaților suceveni, senatorul Ioan Stan:

 

Domnul Cîțu, veșnicul contestatar al majorărilor salariale, a devenit peste noapte un susținător fervent al acestora. Nu știm încă când anume domnia sa a înțeles că românii au nevoie de mai mulți bani pentru a le crește nivelul de trai, dar PSD este cu cel puțin câțiva ani înainte dumnealui conștient de această realitate. Drept pentru care, de fiecare dată când am fost la guvernare nu am ezitat să luăm măsurile necesare pentru ca veniturile să crească atât pentru bugetari, cât și pentru cei din mediul privat. Aceasta este o realitate pe care oricât ar vrea, cei de la PNL nu o pot contesta. De fiecare dată când PSD a fost la guvernare, românii au avut parte de creșteri salariale, pensii mai mari, alocații mărite. Și am făcut asta fără să exercităm presiuni pe bugetul de stat, fără să punem în pericol echilibrul economic al țării. Din contra, am avut grijă să identificăm în mod real resursele bugetare care ne-au permis să punem în practică creșterile salariale, de pensii sau de alocații, având grijă ca și economia să fie pe creștere. Iar acest lucru a fost posibil pentru că am venit în fața românilor cu soluții, nu cu discursuri demagogice. Or, cel putin la o primă vedere, inițiativa domnului Cîțu de a reduce CAS-ul pentru creșterea veniturilor se încadrează la capitolul demagogie marca PNL.

Spunem asta pentru că trebui să fim conștienți de niște realități economice și sociale care momentan îi scapă dlui Cîțu.

Astfel, trebuie să spunem că în contextul creșterii prețurilor nu este înțelept să acționezi pentru creșterea la grămadă a tuturor salariilor. Resursele financiare, adică inclusiv din CAS, trebuie folosite în primul rând pentru cei cu venituri mici care resimt cel mai mult creșterea inflației. De asemenea, domnia sa nu a explicat cum îi va obliga pe patroni să crească salariile dacă scade CAS.  Tot domnia sa nu a explicat de unde vrea el să taie bani ca să acopere gaura de la bugetul de pensii. De aceea sindicatele au criticat această măsură pentru că în fapt nu rezolvă problema salariaților, dar în schimb pune în pericol pensiile.

Ca fost ministru al Finanțelor și fost Prim-Ministru al României, domnul Cîțu ar trebui să iasă din retorica din campanie și să discearnă cu maturitate asupra problemelor de fond ale veniturilor salariale din România, pentru că românii vor într-adevăr să trăiască mai bine. Doar că trebuie să le oferim soluții, nu discuții. Iar dacă domnia sa nu le are, să ne întrebe pe noi, cei de la PSD…îl vom ajuta. În fond, suntem într-o coaliție iar interesul românilor este pe primul loc.

Senator, Ioan Stan

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.