Mopan Suceava
Politica

Senatorul PSD Ioan Stan reproșează iar președinteluil liberal al CJ Gheorghe Flutur că se laudă cu lucrări care îi sunt în ”fișa postului” ori sunt finanțate de guvernarea PSD

Deși la nivel central se discută tot mai intens despre posibilitatea ca PSD și PNL să opteze pentru candidați comuni la cel puțin unele dintre alegerile care vor avea loc anul viitor, în județul Suceava liderii din coaliția de guvernare nu pierd niciun prilej de a se contra în public.

În ultimul comunicat de presă transmis de președintele județean al PSD Suceava, senatorul Ioan Stan, acesta îi aduce noi reproșuri președintelui PNL Suceava Gheorghe Flutur, președinte al Consiliului Județean, privind situația drumurilor județene, neuitând să precizeze că drumul judeţean 209 (Mălini – Iesle – Borca) este o investiţie de 25 milioane de euro finanţată integral de guvernarea PSD, prin PNDL II:

 

Preşedintele CJ Suceava afirmat recent că a avut intuiție și că modernizarea drumurilor Mălini-Borca și Panaci-Bilbor vor asigura legătura cu vestul prin Autostrada A 8. Ca să fim cinstiţi, niciodată nu ne-am gândit că repararea şi modernizarea unor drumuri judeţene deja existente poate fi o „intuiţie” a cuiva, ci am considerat că reprezintă o activitate care ţine de fişa postului. Şi asta pentru simplu fapt că nu este normal ca în 2023 sucevenii să mai circule pe drumuri judeţene de pietriş sau pământ. Dar din păcate acestea mai există în judeţul nostru, după aproape 3 mandate de administraţie judeţeană liberală.

Revenind la drumurile aduse în discuţie, amintim că drumul judeţean 209 (Mălini – Iesle – Borca) este o investiţie de 25 milioane de euro finanţată integral de guvernarea PSD, prin PNDL II şi că trebuia să fie gata de multă vreme. La fel, întârzieri nepermise au existat şi la modernizarea drumul județean Panaci-Bilbor iar oamenii din zona respectivă pot confirma acest lucru. De altfel, judeţul Suceava este printre ultimele care încă mai are în lucru investiţii obţinute prin PNDL, în timp ce în restul ţării acestea au fost terminate la timp. Aceasta este imaginea reală a eficienţei liberale în administraţia publică judeţeană!

Totuşi, pentru că veni vorba despre „intuiţii” avem şi noi două. Prima dintre ele este că drumul judeţean 209 nu va fi gata nici măcar anul acesta şi a doua, că locuitorii judeţului nostru s-au săturat până peste cap de discursurile demagogice ale dlui Flutur.

Senator, Ioan Stan

 

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Centrul de preferințe pentru confidențialitate

Necessary

Advertising

Analytics

Other